luni, 13 august 2007

Momente din viaţa poeziei


(ex abrupto)

Ziua în care mergi prima oară într-un alt oraş, cînd gura şi ochii nu se mai satură de Noul Oraş, cînd vezi, după ore de umblat bezmetic, semnul oraşului pe corpul tău.

Mergi printr-o mare nemişcată, tocmai fiindcă e aceeaşi cunoscută forfotă, şi deodată, la capăt strada se dezbracă de stradă, apare un loc pe care nu l-ai mai văzut, poate doar în vreun film sau în somn, dar ţi se pare că numai acela ar putea fi al tău, locul dintr-un gol.

Te trezeşti dintr-un vis prostuţ, pe care nu ai îndrăzni să-l mărturiseşti nici în glumă, şi îţi dai seama că bucăţi din el au rămas pe pernă, că poţi, la o adică, să primeşti şi un kitsch duios fără proteste.

Mergi pe stradă sau citeşti sau dormi în tramvai şi simţi cum o linişte ciudată ţi se strecoară în corp, ca şi cum ai fi trăit vreo mie de ani şi-ai fi atît de înţelept, încît nu ţi-ar păsa ce e măreţ şi ce e uzat.

Vezi soarele roşu printr-un geam murdar.

Înţelegi şi nu poţi explica: "Ar trebui pînă la capăt să atîrne cerul de ploi altă vrăjitorie ar triumfa cînd luna duios mucezeşte în răni Şi numai seara ne vom aminti unul de altul vom rămîne o clipă descoperiţi ruşinaţi şi vom plînge puţin pentru noi şi pentru ceilalţi".

Dimineaţa, la ora fericită cînd îţi piere somnul, auzi cum nu vine nimic de dincolo de fereastră.

Te uiţi printre poze vechi şi dai de o figură cunoscută. O ştergi de mai multe ori cu degetul şi întrebi Cine eşti?Cine eşti?

----
De aceea, domnule, nici nu îndrăznesc să vorbesc cu adevărat de poezie. O întîmplare minunată cînd este scrisă şi una fericită cînd pot înţelege, doar citind; dar se întîmplă rar şi fără nici un haz: muzicapoezia e intimă şi interzisă introspecţiei.

10 comentarii:

puck spunea...

heei, cred ca stiu usiel astea:)

hiacint spunea...

Păi fotograful meu preferat s-a plimbat vacanţa asta :)

Zaza spunea...

Heh. :)

Cristian Sîrb spunea...

Mă bântuie uşile şi ferestrele. Le-aş fotografia fără odihnă.

Frumos. Cine e făptaşul?

Cristian Sîrb spunea...

Ah! Visul "prostuţ". În veci nu mi-aş cataloga visele drept prostuţe. Ca şi când, "vai, tu, cum poţi să-ţi imaginezi aşa ceva!" Sau: "Conaşule, nu se cade, ne vede Coniţa".
Printre puţinele lucruri bune învăţate până acum se numără şi acela de a mă accepta cu tot cu visele mele. Visele mele sunt eu. Crude, absurde, prostuţe.

M-am obişnuit să nu roşesc atunci când mi le amintesc dimineaţa. Crime, incesturi, frustrări aprige, erotism nesimţit, groază, dorinţe nerostite, împlinite ca prin minune. Împliniri care mă fac să regret că m-am trezit. Toate sunt eu...Noi.

Măcar când vorbim despre propriile vise să încetăm a fi hermenuţii aspri din restul zilelor, când suntem prea treji pentru a ne da seama că suntem mai stupizi decât atunci când dormim. Cel puţin eu...

hiacint spunea...

M-am gîndit că te-ar încînta. E fata care a fotografiat şi terasa blocului cu rufele alea în vînt. Mă plîngeam de fotocamera ei, dar are şi momente foarte bune.

Cît despre vise, sigur că spui mai mult decît mine în text, cam asta a fost şi intenţia textului: un punct de pornire. Şi mirarea că e aşa un drum între a înţelege şi explica. Dar ştii bine.

puck spunea...

daca nu ma insel, intri pe usa si te trezesti intr-o fosta bucatarie, sus se vedea hornul, apoi dincolo de atseapta o masa din pietre, si niste trepte, tot de piatra care duc la rau. vezi muntii, de o parte si de alta, se aude un tren in departare, zidul alb al manastirii-cetati te domina dar o face la modul prietenos.

trebuie sa am si eu o poza asemanatoare dar mi-e tare greu sa o localizez chiar acum.

sau poate ma insel:) si nu e Cozia.

hiacint spunea...

Dana, o să întreb fotograful cînd ne mai întîlnim dacă e Cozia. Nu am fost atentă la ce mi-a povestit, cu aşa minunăţii de poze...M-a uimit povestea cu Rebecca, nici nu ştiu cum să reacţionez, dar cred că ai făcut bine. Încă mai am de recuperat şi din real şi din virtual, ba mă mut, ba mai stau, dar sper să îmi revin...cîndva :)

puck spunea...

multi nebuni si pe net. a plecat azi colet spre tine, btw

Cristian Sîrb spunea...

puck them and their law!