Lasă

Lucrurile care nu mă privesc se adună într-un teanc mare, într-o mulţime pusă sub sticlă, într-o familie de gîndaci a căror limbă nu o înţeleg. Lasă, s-ar spune, lasă că vezi tu, curînd ai să observi cum îşi arată capetele negre printre blocuri, pe alei, pe holuri, la bancă, prin birouri, ieşind din cămăşi sacouri tricouri spălăcite, capetele seci. Lasă, te saturi tu de scris aşa şi pe dincolo, cînd ai să vezi ce e viaţa reală.

Dar poate viaţa reală nici nu există, cum ar argumenta cuceritor Vlad şi eu l-aş crede. Deşi...cine ar putea lupta cu o asemenea monstruozitate, o asemenea greutate, un asemenea pantof pierdut cum e "viaţa reală" spusă demn de vreo cucoană sau cu ştiinţă de vreun domn?

Şi totuşi, lucrurile de care nu-mi pasă. Fleacuri (cine s-a mai dus la vînătoare, cine e ministru, cine şi-a tocit pantofii de dans) din astea care nu pot sta decît în metafore grele şi iritante; vorbărie, gîlceavă, chestiuni arzătoare; gesturi mecanice, uşa-oglindă care se află unde nici nu te aştepţi; trecerea vremii înainte şi înapoi; zilele în care oamenii, în loc să discute despre substanţa sufletului, se învîrt ore bune în jurul creşterii/scăderii economice[...]

M-am gîndit că-i bine să am un inventar.