Propun textul alcătuit exclusiv din linkuri.
Textul hiperobiectiv. Textul care se autozămisleşte. Textul fără autor precis, dar cu mulţi autori imprecişi. Linkotextul. Pe care să-l reţii în mod aproximativ ca la socoată, la aritmetică: „unu ţinem minte". Am şi găsit numele pentru acest text de sine născătoriu: INTERNET. Ce e internetul dacă nu un mănunchi de linkuri fără număr? Iaca, într-o viaţă de om, încerci să le aduni pe toate laolaltă, le dai un titlu şi te semnezi. Suntem în faţa unei opere, deja.
Un text al cărui mesaj îţi scapă mereu, pentru că nu-l poţi cuprinde, trimiterile fiind veşnice, infinite. „Bun, deci ăsta zice aşa, să vedem ce vrea să afirme trimiterea cealaltă, mda, să presupunem că are dreptate, dar stai că mai e una, ah, asta le contrazice pe celelalte două. Dar ce susţineau celelalte două?"
De exemplu, astăzi, pentru a-mi respecta deadline-ul la editură, o să scriu atât: Vezi toate cărţile. Simt că voi avea un succes enorm. Creaţia mea se va vinde într-un tiraj ameţitor.
19 comentarii:
eu am tot dat click pe cuvinte si nimic. astept:)
Bine, dar asta e Borges!
Sau nu? ;)
La naiba cu foamea de litere. M-oi fi gîndit la cele neruşinate. Mich, cum corectăm?
Gata :) Am furat zece minute de la matusa, raportez: sunt a nimanui, nu am cheie de la nici o casa si plecvin ...
Cristian, tot vorbeam mai nu stiu cind de Borges, asta e razbunarea lui :))
Dar mie nu-mi place Borges! Să mi se dea dreptul de a fi crezut când afirm asta, cer vehement!
Cât de blasfemiator e, în lumea înaltă a literelor, a îndrăzni să nu-ţi placă Borges, a şi striga asta în gura mare?
Eu simt o bucurie din cele mai curate când scriu aci, pe blog: nu-mi spune mare lucru omul ăsta. Nu m-a ars cu nimic. Ca şi în cazul linkurilor pomenite, prea multe "semne, premoniţii şi sensuri" ascunse, adunate la un loc sfârşesc prin a deveni doar un supărător zgomot de fond şi atât.
Împăratul Borges mi-a părut atât de gol încât simt nevoia să urlu asta în târg, copilăreşte şi, cum spuneam, cu bucurie.
Cu tot cu oglizile lui, cu cuţitele, cu labirinturile, cu monedele. Cu tăieturile din ziare, răstălmăcite. Mă întreb, o fi deschis vreodată ferestrele casei sale?
PS: pe ici, pe colo, mi-au plăcut anumite trăsături din condei. Nu a fost suficient, după sute de pagini parcurse.
un raset bolborosit
"Împăratul Borges mi-a părut atât de gol încât simt nevoia să urlu asta în târg, copilăreşte şi, cum spuneam, cu bucurie."
Ah, şi totuşi nu e....
Borges nu scrie "rău" (fanii s-or fi cutremurând acum, la această grosolană simplificare), important e că nu-mi dau seama ce scrie. Nu aş numi cu uşurinţă Literatură ceea ce scria Borges. Cum spuneam - poate răstălmăciri, dar nu literatură.
Nu mi-e destul să citesc propoziţia: "Străzile se încolăceau ca un labirint" ca să vorbesc apoi, în discuţiile cu prietenii, la o bere, despre "recurenţa motivului labirintului" la Borges. E prea "indicat", prea arătat cu degetul simbolul. Un labirint este o stare, el ar trebui să se regăsească şi în sufletul personajului. Or, Borges nu are personaje, personajele lui nu au trăiri psihice, nu au profunzime. Ca să aud apoi cu oroare că Borges dispreţuia din rărunchi romanul introspectiv european. Şi pe Freud...Nu credea în existenţa unor instanţe psihice care ar putea determina gesturile omeneşti. Vorbea despre labirint, dar intuiesc că îi era foarte teamă de propria-i interioritate (vezi aversiunea brutală faţă de psihanaliză). Fiind împovărător de livresc, avea pesemne convingerea că astfel îşi putea ţine demonii în frâu. Nu ştiu cât reuşea în privat, dar ştiu că lipsa acestor demoni din cărţile sale, l-au scos de pe lista mea de "scriitori preferaţi".
Bunul meu prieten, Ch., mă "linişteşte": la relectură, ţi se va dezvălui altfel. ??? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu îmi dau seama că ţin în mână o carte de excepţie de la prima lectură, după care revin la ea din cu totul alte motive decât cele sugerate de prietenul meu. De aceea citesc Literatură. Dacă aş fi fost iubitor de filosofie sau misticism, aş fi recurs la alte genuri. Sau la Eliade, care mă iubeşte. :))
În schimb, i se părea ceva deosebit să scrii laconic despre un pumnal...
Ah, şi totuşi nu mă pot amăgi că e...
Or, pesemne că e atât de adânc încât nu oricine îi poate atinge mâlul de pe fund cu degetul.
Am înaintat în carte cu pickhammerul. Cum naiba să citeşti o carte folosindu-te de pickhammer?! Cine te poate forţa să faci asta? Oare nu este acesta un semn că ţii în mână un rateu celebru, la care admiratorii înfricoşaţi şi necondiţionaţi închid îngăduitori ochii. Trei povestiri captivante dintr-o carte de sute de pagini - nepermis de puţin.
Şi atunci să nu râzi bolborosit, jenat că pentru o clipă ai încercat să te minţi că eşti unul dintre cei care îl "înţeleg" pe Borges? Am ţinut volumul cu evlavie, pe genunchi, abia l-am atins, să nu las amprente compromiţătoare (care ar fi putut deveni subiect de altă povestire fără capăt, "borgesiană"). M-am iubit cu volumul în taină, în tren, în pat. L-am mutat de pe poliţă pe duşumea. Am întors paginile cu penseta...Speram că la următoarea voi găsi jenesaisquoi-ul magic, cel care mă va rechema peste luni să le deschid iară. Am citit Camus în stare de febră, Marquez cu bale la gură de plăcere, Miller...nu mai zic. Făcători de literatură.
Borges are un stil de jurnalism obscurantist. Mistificator fără must. Operele lui mi-au lăsat gust de curry, de aspartam, de benzoat de sodiu, de arome identic naturale.
Hai să bolborosim împreună. Eventual, mai încolo putem trece în living pentru o horcăială.
Stupoare! După ce m-am ostenit să polemizez singur, spre sfârşitul Cărţii de nisip, Borges pare a fi izbutit să sădească ceva în mine.
Poate voi reveni cu detalii.
Ce anume? Merită un post separat, nu crezi? S-ar spune că relaţiile interesante încep de la critica dură.
Zaza, eşti cea mai frumoasă Domniţă de pe pământ. Dar nu de pe pământul hiacintei.
Le principe d’une exégèse de l’oeuvre de Borges consiste peut-être à ne pas trancher la question. Celle-ci a sûrement plus d’importance qu’une hypothétique réponse puisque c’est l’absence de solution qui semble motiver Borges.
http://www.kafkaiens.org/25kaf/borges/Chapitre1.html
M-a intrigat: ce înseamnă "râset bolborosit"?
Dispreţ superior, râs spontan, egal, nepărtinitor?
Nu am reuşit în veci să pricep "comment"-urile astea avare, suspendate, care nu-s nici abţineri, nici critici pe faţă. Indicaţiile astea scenice fără paranteze.
Hm, nu ştiu, poate rîsul este urmarea firească a faptul că textul este mai multe. Şi că Borges este mai mulţi, după mintea şi dispoziţia cititorului.
O să sudui: să le ia naiba de postări pythieşti! Poate cineva să scrie clar aici, vă rog?
"Urmarea firească a faptului că textul este mai multe" - îmi stă mintea-n loc când văd aşa ceva!
Seraiul, care ştie cât de fragile şi de preţioase sunt chestiile astea - şi de periculoase, dar asta e niţel altceva- îi urează domnului S. să se bucure îndelung, cu răbdare, criteriu şi poate şi neobrăzare de tainele Bahluiului.
Fără de care Bahlui nu ne putem închipui o săptămână la locul ei. Nicicum.
Mulţumesc îngăduinţei dumneavoastră!
Aleg: îndelung şi cu neobrăzare. Fără criteriu.
Excellent choice! Binecuvântarea mea e subînţeleasă. :)
Trimiteți un comentariu