marți, 12 septembrie 2006

Despre vrăjitoare

...dar să continuăm cu vrăjitoarele.
Cea din Winningen a renunţat la rochie, colier şi coroană pentru un alt model de Hexe. E numai un joc acceptat de ambele părţi: în Winningen, vrăjitoarea nu mai este arsă, ci sărbătorită.Are grijă ca vinul să fie bun, se plimbă, e un fel de simbol şi mesager al culturii locului.
Am cunoscut o vrăjitoare serioasă zilele astea, care nu se joacă şi nici nu se ţine de glume. Ce să mai vorbim de rochie orange! Are nasul cîrn, nu coroiat, pletele lungi, negre-roşiatice, un munte de cărţi de studiat şi o listă lungă de simboluri, practici, incantaţii, teorii. Aşa îmi închipui eu că are, profană, neştiutoare de cărţile sfinte ale magiei. Să fiu numai eu aia care nu se extaziază în faţa metafizicilor, întîlniri predestinate, căilor adevărate? Pînă la urmă, ce mare diferenţă între tanti care se mai roagă pentru sufletul meu păcătos şi copila care îşi descoperă potenţialul tenebros? E în ambele cazuri un fel de spaimă încăpăţînată, ca şi cum carnea înconjoară o piatră sau un spin, pînă o/îl înghite complet.Ce nu îmi dă pace acum: ardem vrăjitoarea sau îi plîngem de milă?

Un comentariu:

Anonim spunea...

nu trebuie sa ardem vrajitoarea ba mai mult persecutile din vremea lor le au adus pe cale de disparitie nu credeti k merita o sansa??????
atata timp cat nu face nimic de genul sa ia banii la oameni sa insele sa mituiasca etc. atata timp cat nu face rau datii
o sansa va rogg are dreptul