Și mie îmi trece vremea. Mie și mai cui? Nu-mi pasă și mai cui. Nu fac nimic ca să nu treacă (cu atâta repeziciune). Nici n-aș putea. Nu fac mai nimic ca s-o umplu cu rost. Eh, nu chiar nimic. Scriu. Polemizez. Citesc.
Asta mi-a rămas să fac: mă prezint cu puținele mele gesturi, limbajul trupului, mișcări interioare. Acum stau trântit pe canapeaua prea tare, sângele îmi circulă cu dificultate, buca dreaptă strivită sub mine, mi-e frig la picioare, fiindcă nu mă mișc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu