„Toți trebuie să fim învățați cu forța să urâm excrementele.” (Martin Amis - London Fields, Polirom)
Un alt roman britanic ce-mi stete-n gât de uscat și experimental ce e. Original, parțial de neînțeles, senzație de artificial. Ultimele 200 de pagini le-am citit mai mult stimulat de bucuria că voi încheia cartea și voi anunța grăbit lucrul ăsta pe social media.
Un chin, o tortură - cartea, parcă scrisă la beție sau sub influența psihostimulantelor. N-o vedeam odată isprăvită, cu paginile ei multe & inutile, scrisul ei mărunt, în ediția strâmtă de la Polirom, ca să pot începe alta, mai puțin absurdă, mai puțin delirantă, mai senzuală, chiar dacă crudă.
Cartea nu e proastă, dar nu mi se deslușește, înțelesul ei răzbate greu din spatele prea multelor cuvinte ce, pentru mine, n-au nici un sens, nici o contribuție la valoarea finală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu