Urme șterse

 Scrii tu pentru mine, peniță. Lăcrimezi tu pentru ochiul meu stâng, cel rămas fără nume lângă ochiul meu drept ce deja a lăcrimat și a lunecat într-o fotografie din profil, luminat de lampă.

A trebuit să revină toamna, ca să revin în trup. Anotimpul de speriat al dovlecilor scobiți, decupați, cu lumânare înăuntru, ce umblă pe stradă ascultând mereu aceleași trei sute nouăzeci și cinci de piese muzicale, pregătite de Spotify.

Eu sunt toamna, tu ești pereții boltiți, nesfârșiți, nedimensionali ai bulei de săpun, tapetată cu chipul claie peste grămadă, ochiform.

Dacă e nevoie, las telefonul deschis. Prin deschidere va pătrunde în el toamna.

Mă târăsc ca un șarpe ce lasă dâre de întrebări peste urma ștearsă a altor șerpi. Ștearsă, fiindcă niciodată n-a fost.

Abia că îndur clipa asta ce nu va curge, îngreunată de tânjirea de a fi din nou inocent și de a nu mai cunoaște nimic din ceea ce am întrebat și am aflat.

Imaginația morbidă, umplând spațiul lăsat gol de inacțiune.

Bartelby & Co.

Ileana Scipione, traducătoarea, avea dreptate în prefața cărții: îți dă poftă de citit (pe unii dintre autorii inventariați de Vila-Matas)! Gâdilă curiozitatea. 

Te învață cum să faci să nu scrii (metode și pretexte de a nu scrie) și cum să dai un sens cât mai bogat nescrisului. Și să eviți sentimentul de vinovăție, să scapi de obsesia neîmplinirii - scriind în cap. Sau devenind tu opera. Ambulantă.

Ca paranteză: sunt sătul de insinuările și “sentințele” celor ce vor să legifereze că după Musil nu s-a mai scris nimic de valoare. Chestia asta, deși vrea să treacă drept “standard înalt”, e de fapt dovada unei îngustimi deloc măgulitoare pentru cine o împrăștie de colo-colo.

E ca-n cazul muzicii: dacă îți place cu adevărat muzica, ești capabil să cauți avid, să asculți și să asimilezi mai multe stiluri muzicale. Dacă ești doar un snob, îți place doar Mahler și, în plus, îți pui la punct un discurs tâmpit prin care îi “desființezi” pe toți ceilalți. 

Oamenii realmente binecuvântați se pot bucura atât de muzica techno cât și de Satie. La fel, cititorii împătimiți. 

Hiperintelectualizarea și snobificarea actului lecturii e de domeniul idioțeniei savante!