Până la 11, ziua trece cu pași mari, în salturi, îmi scapă din mână. Apoi, preț de câteva ore, până pe la 15 - timpul începe să se dilate, nu știu...; se oprește, stagnează, poate că se face lichid și se infiltrează în humusul zilei ca-n apa freatică, trecând mai puțin distinct, nemarcat.
După 15, încep să redevin conștient de timp, să-l măsor (măsurându-l, îl încetinesc), fiindcă mă surprind dorindu-mi mai ardent să treacă, să se încheie ziua, ca să mă pot întinde puțin în pat sau să ies la soare câteva minute (deși asta se întâmplă mai rar - copiii sunt și ei afară și mă atacă din toate părțile).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu