Berea e frecție - bei și piși. O ușoară senzație de îngreunare, o ușoară veselie și o amețeală oarecare - nimic. Dar țuica, odată băută, te urmărește întreaga zi. Se face borhot în tine și, pe lângă asta, continuă să-ți fermenteze și-n mațe, susținută de bacteriile euforizate ale digestiei - e ca și când ai mai bea și după ce ai încetat să bei.
Ai de îndurat putoarea, parfumul acela înșelător de descompunere, ca de floare de prun căzută peste un cadavru proaspăt. Pentru un efect imediat și de durată. Nu te amăgi - umpli toată încăperea cu duhoarea. Emani și-n aer liber, la câțiva metri buni în jur. Mirosul emanat ar putea face pe cineva să creadă că ai băut litri, atât de năvalnic e!
Ce tristă-i berea din pahar după ce i se duce spuma! Un pișățel gălbui, o mostră de urină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu