E lesne de remarcat această înclinație a unor persoane de a simula curiozitatea în ce ne privește (punându-ne întrebări numai în aparență interesate), pentru a induce, de fapt, blocajul în comunicarea și chiar în actul gândirii interlocutorului - sau ale grupului, când e cazul...
Nu întrebi pentru a afla ceva, ci pentru a întrerupe, a fracționa, a-l rătăci pe celălalt în propriile afirmații, amintiri și convingeri, dar scopul este, mai ales, a întrerupe un elan care ție îți pare periculos, cu urmări imprevizibile ori incontrolabile, dăunătoare (misterios) statutului & imaginii tale (de sine).
Ai mai putea fi - Doamne, ferește! - cu totul eclipsat de interlocutor. Nu-l poți nici opri brutal, trebuind să întreții pe mai departe impresia că ești om fain, tolerant, transparent, „liberalule” ce ești tu („trăsăturile” enumerate anterior, sunt doar câteva dintre cele care definesc atât de bine agresivitatea pasivă)!
În schimb, poți întrerupe sau opri, așa cum am zis: punând întrebări fără rost, subminante, ce pot conduce discuția pe căi absurde, răsfirate = fundături! Sau, mai știi?, o vor duce înspre conflictul deschis, ce vă va demola - prin apelul la născociri, proiecții, insulte, jigniri - pe amândoi...
