Copilul (făcut) din ambiție e ca una dintre acele căsătorii aranjate în care dragostea dintre soți survine abia după niște ani, din obișnuință, ca o fatalitate.
Unde ambiție = adeseori, la întrecere cu cineva (cu sora, cu cea mai bună prietenă, cu o vedetă pe care o adulezi) ori ca un sperat „antidot la singurătate”.
X a priceput prea bine că mă „dezic” de el din pricina nevestei, la care singur s-a condamnat, nesilit de nimeni. Condamnat de propria alegere. Nimic nu mă-ndreptățește să-i aplic judecata mea strâmbă, nici să-l pedepsesc cu sarcasmul meu doar pentru că-i și el un inerțial ca mine. Îl dezaprob și-l contest cu o înverșunare ce, unui observator atent, i-ar da de bănuit.
Cele mai solide prietenii se derulează între bărbații neînsurați. Sigur că, de la o vârstă, holteiala neinspirată, tinerețea prelungită prin conectarea la aparate se pot preschimba în ceva cu totul ridicol.
Un bărbat poate rămâne, totuși, un holtei cu suflet frumos, dacă-și convinge și câțiva prieteni să rămână ca el. Cu el. Ceea ce ar însemna că burlăcia devine ridicolă numai în împrejurările în care nu-i susținută de un anturaj pe măsură. Încă oscilez între „ridicol” și „trist”.
Copilul IKEA (sau copilul LEGO, dacă preferați) - ca să arătăm lumii că putem, ca să ne arătăm nouă înșine că nu degeaba am petrecut jumătate din viață împreună. Copilul care e livrat acasă dezasamblat, rod altoit artificial, o demonstrație de putință genetică, un experiment de lab pe cobaii ce suntem noi, antidot la singurătate - de acum nu vom mai fi singuri, vom asimila copilul prin absorbție și astfel ne vom simți populați de un scop comun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu