Târg de izolare

Odată cu fiecare răsfoire a lor, așezate-n lăzi, dispuse vertical, regulamentar, ca niște pagini muzicale țepene ce sunt, se uzează câte puțin, eu așa aș gândi dacă mi-aș scoate discurile la mezat, firimituri micronice din învelitoarea lor se desprind lipindu-se imperceptibil de orice deget ce le atinge, fiecare deget lăsându-și amprenta de grăsime acidă, cu fiecare răsfoire vinilului și anvelopei sale li se accentuează uzura, tot mișcându-se la dreapta, la stânga, hâțânate snobistic de curioșii care doar se uită.

Jurnal de pisici

Familie. Stăm cuminți și ascultăm jazz european - eu & pisica. Sătui, poate chiar prea. Cu fierea grea de la costița de porc. Cu o neliniște mustind de sens în suflet, prilejuită de curata încântare de a dărui: alinare, mângâiere, trasare contur, cunoaștere. Ocazie numai bună pentru o cunoaștere de sine mai profundă.

déjà vu - déjà écrit

Aș vrea câteodată să (mă) povestesc, simt în mine bolborosind povestea, dar ceea ce-mi iese pe pix e pur și simplu deconstrucția critică a poveștii, părțile ei componente dezasamblate, nici măcar toate, câteva dintre ele, analiza lor de cele mai multe ori superficială, preocuparea excesivă pentru sintaxă, topică & punctuația corectă, destructurarea poveștii înainte chiar de a prinde cheag, mama dă viață, copilul (o) demontează, căci indivizii care au suspiciunea c-au fost tratați de mamă cu prea multă detașare afectivă se confruntă cu blocaje în a edifica ceva durabil, edificiul lor predilect e deconstrucția, se pot lua de mână cu cei prea cocoloșiți, extremele se ating, totul li se năruie, li se rupe, se deșiră, e necesar mai întâi să-și regăsească mama, s-o zidească în lucrarea lor - pentru ca munca să le fie înzestrată cu sens, întindere și trăinicie și să nu rămână la nivelul proiectului unei demolări controlate.

Jurnal de lături

C.G. Jung - „Într-un cuplu în care la nivel conștient relația este mai apropiată, relația inconștientă ar fi mai slabă. Există o distanță mai mare între oamenii care se află într-o relație conștientă decât între oamenii care se află într-o relație inconștientă. În această căsnicie, unde atât de mult este inconștient, întrepătrunderea este foarte puternică. Într-un caz unde întrepătrunderea are proporții uriașe are proporții uriașe, oamenii au o nevoie uriașă de a sublinia diferența.”

Lecturi de jurnal

C. G. Jung - Analiza viselor, TREI: „Erosul fiind prin natura sa atât de irațional, este complet lipsit de limbaj (...). Și cum nu cunoaște deloc cuvântul logic, Erosul nu poate niciodată să spună limpede ce dorește și de ce dorește tocmai aceasta. Prin urmare, atunci când în femeie se manifestă Erosul, tot ce poate ea să facă este să acționeze sau să vorbească în moduri simbolice, uneori foarte curioase, pentru a atrage atenția bărbatului.”

„Ceea ce dorește Erosul este să-l determine pe bărbat să pună o întrebare, deoarece la întrebări Erosul poate răspunde.” 

Jurnal de mumă. Copii

Din superficiala pricină că eu îi văd mai aproape de felul în care sunt ei (și-i deconspir zgomotos ca atare) - posesivi, răuvoitori, geloși, manipulatori etc -, nu doar drăgălași, buni de apucat de bucuța obrazului, mi s-a dus vestea că nu mi-ar plăcea copiii.

Însă adevărul despre mine nu-i baș atât de simplu. Mi-s dragi copiii, dar mă (și) tem de ei (asta o s-o dezvolt altădată)! Probabil că o neîndestulătoare maturizare interioară mă „ajută” să-i înțeleg, să le ghicesc & anticipez intențiile disimulate, ca un insider, ca un spion lăsat (părăsit?) în spatele liniilor dușmane.

Copiii sunt, deopotrivă, răi și drăgălași, fiindcă se luptă pentru viața lor cu o înverșunare și-un farmec care anumitor adulți le lipsesc - pastramizați de întâlnirea repetată cu nonsensul.

Rămași convenabil împietriți în orbirea că copiii ar fi solari & angelici, unii nu (re)cunosc de fapt caracterul infantil, păstrând vederi romantice (sau, dacă vreți, baroce: priviri nevinovate, rotunjimi cărnoase, bucălare, aripioare de îngeri) despre acesta.

Jurnal de ciumat. Problematică

Lumea fiind un concurs al virtuților, totul fiind de pe-acuma spus & inventat, întreaga suflare țintind exclusiv perfecțiunea, nouă, celorlalți, doar în greșeală ne rămâne să sclipim nonconformist. Doar în felul ăsta ne-am mai putea remarca. Greșind cât mai original, nemaivăzut & abundent, lăsând să treacă pe lângă noi oportunități scandalos de favorabile. Refuzând ascensiunea, reușita, realizarea, etalarea virtuților (căci prea fac asta cu toții).

“Iată cum știm că suntem vii: greșind.”(Philip Roth - Pastorala americană)

Crima e demodată, sinuciderea e depășită. Trebuie identificată greșeala supremă, inegalabilă, de necuprins - pentru a atinge din nou unicitatea. Calea individuației. Ceva asemănător mușcării fructului oprit. În răspăr...

Ce anume ar constitui - în răspăr - antonimul gustării interzise? Resetarea conștiinței? Extirparea supraeului? Tăierea „pomului cunoașterii” înainte de a-i gusta fructul? Punerea acestuia pe foc.

Lectura zilei: „Clarei i-ar fi plăcut să-și strecoare brațele goale pe după gâtul lui, să se dăruiască oricărui bărbat, nedorind nimic din acel schimb decât să ofere plăcere, să facă pe cineva fericit fără nici o consecință.” (J.C. Oates - Grădina plăcerilor lumești)

Jurnal de vise

Fiul visează cu tatăl mersul pe apă. Cât a fost copil, tatăl n-a reușit să-l învețe înotul și chiar a încercat! Urlam și imploram, speriat de înec, de moliciunea înfricoșătoare și prezumtiv ucigașă a apei. Despărțită-n două de trup, apa se dădea la o parte respectuoasă, gata să-l înghită. Trebuia să traverseze un râu.

Ca un exemplu incriminant la adresa lașității fiului, un șofer conducând o Dacie oarecare se aruncă fără a ezita în apele râului - mașina plutește, botul i se scufundă puțin la impact, dar omul și troaca traversează nevătămate pe celălalt mal.

Stau cu tata și dezbatem - o să trec, n-o să trec, ce știu e că până acum n-am prea înfruntat voluntar nici o apă în vis. În realitate, nici atât. Deci n-o să trec. Era mai sus un pod aruncat peste râu, dar „proba” majoră e luarea în piept a râului (răului) tăindu-i de-a curmezișul curenții.

Stăteau amândoi acolo, în neștire, tatăl & fiul, nu se judecau unul pe altul, fără idei și fără voință, așteptând o minune, ca Holograf.

Brusc, iată-mă sub apă plonjat în râu unde mă-ntâlnesc cu peștii privesc de jos lumea de sus prin lentila tulbure scufundat în apă doar cât să constat că-i apă, probabil într-o disperată (și de aceea, înduioșătoare) încercare de a o înțelege mai bine și de a mă înstăpâni nevrotic asupra ei prin înțelegere.

Christopher Bollas (Isteria): „Istericul își abandonează propriul sine, pentru a-l înlocui cu presupusul obiect al dorinței materne.”

Jurnal ce ciumă VI. Music saves

Găsesc și ascult câte o piesă muzicală ce mă impresionează până la a-mi aduce lacrimi în ochi și-n glas. Nu altfel mi s-a întâmplat și-n dimineața de față, ascultând-o - și nu pentru prima oară - pe Mahalia Jackson. Negrii, cu gospelul lor, cu ale lor spirituals, au reușit să importe senzualitatea în muzica religioasă. Insinuând-o în doze ponderate. Dovada este, în sprijinul spuselor mele, aceea că din spirituals au generat diverse ramuri ale jazzului, blues, rocknroll și alte categorii muzicale (laicizate) - funk, soul. Zise de consum.

Pregătit, ca unul care-i corporatist și-n timpul său liber, ca un om bine pătruns de ceea ce lucrează, cu listă și audiții conștiincioase, prealabile - am pornit la cumpărat muzici. Scotocesc, la început timorat de privirea și prezența apăsătoare a proprietarului (pe care-l bănuiesc con·nois·seur), ca apoi, după vreo două beri hisperești scumpe de te-ndoaie, ceva mai liber în postură și-n gesticulație, absorbit printre viniluri cu miros de pivniță, mult jazz, multe deja văzute, răsfoite în cursul altor vizite la Viniloteca, pe care, iată, o pomenesc aici, că nu se știe cât va mai dura, când s-o închide...

Cobor treptele și încep, aș începe, să caut, dar nimeresc peste patronul băgăcios, nu stânjenitor, dar băgăcios, vrea să se asigure că vinde ceva în după-amiaza aia și bine face - reușește! Știe cum: dozează măiastru sinceritatea, privitul direct în ochi cu comerțul jumătăților de adevăr. Se destăinuie excesiv, vorbește tare, ca să fie auzit de toți clienții, nu doar de mine. Simt nevoia subită de a fi ceremonios cu el, deși e vizibil un „rocker”, un punkist familist. Negociază de unul singur, n-apuc să cer nimic, discount, reduceri, gratuități. Primesc de toate. Discurile-s ale mele.

Jurnal de ciumă V. Frânturi

Larmă afară. Nu-s conștient dintru început de larmă, ci doar în secundele când ea mă smulge din carte, totuși larma mă sâcâie permanent, nu cred să-nceteze vreodată, oameni care discută lejer pe sub ferestre, discută mult și prostesc și ce mă șochează e că-mi dau seama, la răstimpuri, că o singură persoană a cuvântat atât de mult, a vorbit cu cineva sau cuiva, dar a vorbit doar ea, de cele mai multe ori - femei, ele sunt capabile să vorbească zeci de minute-n șir despre prostii absolute! (N-aveți decât să vă indignați, feministelor Apple.)

Elfriede Jelinek - Pianista: „O pândă nostalgică, jalea după pierderea celui mai de preț avut: pierderea de sine. Faza când încă mai știi ce pierzi din tine, înainte de a capitula definitiv.”

Sentimentul acela apăsător ca o nefericire mută fără cauză limpede, falsul sentiment al unei vini nedeslușite?

Jurnal de ciumă IV. Ego-isme

Probabil că manifest o înclinație spre a lăsa cuvintele să mă „protejeze”. Fac zid de cuvinte în jurul meu. Gândesc gălăgios, pentru a(-mi) umple liniștea ce m-ar putea deconspira sau ca să parez gândurile ce ar putea țâșni, acuzator, din ceilalți - dezvăluindu-mă. Dezvăluind ce?

Un pic dezolant parcul, nu și se pare? N-aș putea preciza din ce motiv, dalele ruginite, iarba nu-i încă arsă - pare necălcat de picior de om. O zonă moartă din oraș - am ezitat înainte de a scrie „moartă”, dovadă clară că obișnuiesc, câteodată, să m-ascund după cuvinte. Era să scriu „devitalizată”, un eufemism ce trimite către ideea absenței vieții, dar nu pomenește moartea însăși.