Lumea fiind un concurs al virtuților, totul fiind de pe-acuma spus & inventat, întreaga suflare țintind exclusiv perfecțiunea, nouă, celorlalți, doar în greșeală ne rămâne să sclipim nonconformist. Doar în felul ăsta ne-am mai putea remarca. Greșind cât mai original, nemaivăzut & abundent, lăsând să treacă pe lângă noi oportunități scandalos de favorabile. Refuzând ascensiunea, reușita, realizarea, etalarea virtuților (căci prea fac asta cu toții).
“Iată cum știm că suntem vii: greșind.”(Philip Roth - Pastorala americană)
Crima e demodată, sinuciderea e depășită. Trebuie identificată greșeala supremă, inegalabilă, de necuprins - pentru a atinge din nou unicitatea. Calea individuației. Ceva asemănător mușcării fructului oprit. În răspăr...
Ce anume ar constitui - în răspăr - antonimul gustării interzise? Resetarea conștiinței? Extirparea supraeului? Tăierea „pomului cunoașterii” înainte de a-i gusta fructul? Punerea acestuia pe foc.
Lectura zilei: „Clarei i-ar fi plăcut să-și strecoare brațele goale pe după gâtul lui, să se dăruiască oricărui bărbat, nedorind nimic din acel schimb decât să ofere plăcere, să facă pe cineva fericit fără nici o consecință.” (J.C. Oates - Grădina plăcerilor lumești)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu