Atașamente vechi fără angajamente vin să mă bântuie sub forma unui vis nou, apocaliptic, căruia de dimineață i-am dat numele de „călătorie în Rai.”, atâta doar că era, de fapt, Iadul. Raiul, Iadul - astea se scriu oare cu majusculă, sunt considerate nume de localități?
Vis. Îmi urmez cu angoasă calea până dau peste o dărăpănătură pe care acum mi-o evoc ca fiind monumentală, acolo găsesc o cameră încă bună de folosit, în ea - un cuplu ce părea însuși Cuplul, nu neapărat adamic sau evic, ci cuplul generic, părinții. Tineri, frumoși și perfect necunoscuți mie ca înfățișare - străini.
Mama & tata - niște necunoscuți; pe ea o mai țin minte, avea părul lung și ușor ondulat, șaten deschis.
M-am apropiat de ei, angoasa dinainte era de pe acum groază, m-am așezat alături și le-am luat capetele împingându-le delicat, de cefe, în poala mea. Într-un urlet mut, părinții încep să-și rânjească gurile băloase, dinții li se ascut și se alungesc, iar eu mă trezesc sufocat, abia putând respira, cu pisica privindu-mă oarecum îngrijorată de lângă pat.
Părinții devoratori. Sabotorii dinăuntrul meu. Cuplul malefic ce suge seva vieții, inițiativa și creativitatea. Cuplul care mă consumă. Și, pentru a fi consumat, mi se cere să străbat tot iadul acela de cenușă, brăzdat de trăsnete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu