Nobelul este un premiu (în literatură, cel puțin) golit de conținut. E un premiu acordat mai mult pentru că ți-ai știut ține gura, ca artist, n-ai ofensat pe nimeni (dintre categoriile considerate năpăstuite). Astăzi, „a ofensa o categorie” înseamnă inclusiv a „o ignora” în paginile tale, nu e nevoie să mergi până la a scrie de rău despre. După Philip Roth, am să mă abțin să mai comentez vreun cuvânt despre nobelizați. De fapt, cred că mi-am epuizat cuvintele odată cu comedia umană numită Bob Dylan - trubadurul fără talent, prolixul și supraevaluatul care „a luat de la gura” unui scriitor adevărat (acceptând premiul) niște bani pe care respectivul nedreptățit i-ar fi putut folosi mai bine.
„Roth, who never won the Nobel Prize many predicted for him, once said, “I wonder if I had called ‘Portnoy’s Complaint’ ‘The Orgasm Under Rapacious Capitalism’, if I would thereby have earned the favor of the Swedish Academy.”
But grief is not too strong a word to use to capture my emotions, and those of many others who kept pace with his work. This archwizard’s books continue to be here. None are bad. The best still eat into the mind like acid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu