Porția de cărți nemângâiate. Câteva, ochite - un „nou” Llosa (Cinci colțuri) care începe delicios: laba caldă a unui picior de femeie, atingând catifelat epiderma altui trup ce tocmai se trezește. Tot o femeie.
Dacă aș face un inventar (improbabil, mi-e lene), aș putea regăsi în biblioteca mea o groază de cărți despre familii (toxice, dezorganizate, disfuncționale, nebune) și, în general, despre relații.
Romanele lui Roth, Shalev, Mizeria lui Kuczok, Franzen, Fuentes, Miller, Kafka etc. Povestirile lui Alice Munro. Joyce Carol Oates... Toți cei care scriu despre familie. Abuz psihic & fizic, diminuare, umilire, dezintegrarea personalității, patologii în doi. Dar și iubiri frumoase, legături apărute spontan ori construite cu migală, iubiți urmați sau urmăriți prin lumea-ntreagă.
Stors și neumplut la loc. Nu-i ca satisfacția aceea ce te determină să te târăști prin pat, ca să scapi de ceea ce simți, nemaiputând-o îndura.
„Opera” mea sunt eu însumi. N-o să mă mai străduiesc să par altfel. Somnul zilnic al amânării. Trecut. Zile de răscruce emoțională, de onestitate cu mine. Prezent. Nu mai pot să pendulez. Nervii, care nu mai țin în felul ăsta...
Îmi amintesc lacrimile, gândurile, reproșurile mute, singurătatea, saturația, dorința, dorința ca totul (sau măcar ceva) să se termine, ca să poată începe un bun început.
Felul meu de a mă amăgi asupra unei „libertăți” câștigate în spațiul îngust al unei cuști, marea, grandioasa mea libertate de a amâna mereu ceea ce voi fi, oricum, nevoit să fac în cele din urmă. Era libertatea unei prostituate. Alegeam eu „clientul”, e drept, dar cât timp tot din asta trăiam... Stigmatizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu