duminică, 12 noiembrie 2017

Alte duminici, alte începuturi

E, bineînțeles, duminică, iar eu mi-am încărcat de dimineață spatele cu povara întregii lumi. Sunt un contabil corigent la matematică al timpului. Sunt Chronos, preluând bolta cerească de pe umerii istoviți ai lui Atlas.

Ani buni, n-am știut ce-mi doresc. Știam doar ce mi se părea că-mi doresc și alungam repede, măturând cu dosul palmei fantastica fată morgana a ușii de ieșire larg deschise, ca un sătul închipuit firimiturile unui ospăț modest. Alungam de la mine orice m-ar fi dat afară din îm-perețirea mea. Mi se părea că tot ce vreau e să stau închis între patru sau mai mulți pereți, cu cartea-n mână și să mă citesc pân-la ultima suflare, urmărind cu coada ochiului cum se scurge ziua pe fereastră.

N-aveam decât trebuința, nu și curajul să concep, să accept, să accept cu chemarea mea cu tot. M-am priceput doar să zidesc în mine, într-o clădire ce părea durabilă, indestructibilă, proiectul ascuns al propriei dorințe. Acum, clădirea aceea solidă a amăgirii se face de nisip. Cărțile și scrisul în spatele cărora mă ascundeam - sunt de nisip.

În grămada diformă de nisip - ruină a casei „indestructibile, acum prăbușită - cine m-ar căuta m-ar găsi pe mine, diamant intact, murdar, zgâriat, dar neciobit, gata să fie spălat cu două lacrimi prelungi sau, pur și simplu, scăldat din nou într-un soare verde.

Niciun comentariu: