Timbuktu

A.O.Scott (cronicar de film la NYT):

"When you try to restrict the movies people can see, the music they can play or the opinions they can express — in the name of whatever theological or secular ideal you claim to represent — you may or may not become a monster. That you will make a fool of yourself is, in contrast, a moral certainty (...) 

How could the bad guys be anything other than human? Their folly lies in the belief that they can transcend that condition and terrorize their fellow Muslims into holiness. They may be sincere in their devotion to their God and his prophet, but they are still jerks. “Timbuktu” is an act of resistance and revenge because it asserts the power of secularism not as an ideology but rather as a stubborn fact of life."

UDREA la Știrile zilei

1. A venit si ziua ei! Astăzi ieee ziua taaa. Atâta am de spus: cu câtă nerăbdare aștept (de ani) momentul ăsta! Să urmărim, să așteptăm (să acceptăm?) și decizia justiției. 

2. Un copil de 8 ani a fost reținut în Franța pentru a fi făcut apologia terorismului. Țara libertății de expresie, da? Cine se arde cu kalașnikovul suflă și-n gura copiilor. Pare că francezii țin cu tot dinadinsul să demonstreze că ei nu sunt pedofili, ca vecinii lor (cum care?), ci, au contraire, pedofobi. 

3. Conform unui studiu al Pew (!?), grecii se văd pe ei înșiși ca fiind cei mai harnici dintre europeni. Și cei mai de încredere. Iar pe germani - ca pe cei mai leneși! Culmea e că toate celelalte popoare (am să fiu incorect politic și am să scriu: care contează) care au primit (și au răspuns la) întrebarea respectivă i-au desemnat pe greci ca fiind cei mai leneși. Nu mai funcționează vorba aia: dacă trei țări ale UE îți spun că ești un puturos, du-te și te culcă (în Rusia)?

Diferența însemnată dintre noi și greci, vecinii noștri de clasament al putorii, la capitolul autopercepție, e aceea că noi ne vedem așa cum suntem. Poate chiar mai rău. Despre greci, totuși, avem o părere bună, influențată, ca și aceea despre "prietenii" noștri sârbi, de nostalgii stupide, bazate pe miturile din capul nostru, întreținute de discursul public populist. 

Acum, bănuiți sau știți deja cine e dușmanul tras ferm la răspundere, dar în scop electoral, pentru scăderea catastrofică a nivelului de trai în Grecia pre-extremist-stângistă: UE. Și cine va fi țapul ispășitor în momentul în care actuala putere se va dovedi la fel de incapabilă să "redea demnitatea" (mărind pensiile și tăind all inclusive-ul) poporului grec: tot UE. Bravo!

Libertatea excesului*

Le Point, 15 ianuarie 2015 (traducerea & sublinierile mele):

"Ce se înțelege prin libertate de expresie? Libertatea de exces. Libertatea de expresie implică dreptul de a deranja asociațiile, corporațiile, comunitățile, statele și persoanele. Ea e însoțită de datoria de a deranja. Nimeni nu deranja mai destoinic decât caricaturiștii de la Charlie Hebdo. 

Din păcate, convingerea contrarie este foarte răspândită: libertatea de expresie ar trebui să se limiteze la dreptul se a spune și a scrie lucruri ce nu deranjează, nu șochează, nici nu rănesc pe nimeni. Ce lume insipidă am avea dacă ne-am limita la a spune doar ce se cade!  

A adera la această jumătate de idee ar însemna să postulezi că libertatea de expresie trebuie să rămână o libertate pur și simplu de formă, muzeificată, ce n-ar tulbura nimic și pe nimeni. Libertate să fie, primim, dar, de s-ar putea, s-o menținem inutilizabilă."
____________
*Robert Redeker, filosof

PREMIERĂ pe acest blog

CTP s-a tâmpit, prins în chingile unor idei puține. Ani de zile a fost  pentru mine un model de stil (caustic, metaforic, dar precis) și atitudine! Cu unele excepții, în unele dăți. Nu multe.

În anii recenți, probabil că ajuns din urmă de diverse spaime existențiale, a devenit, încetișor, un reacționar. Din nefericire, în mod penibil, un reacționar refuzat (recuzat?) de conservatorii reali ai acestei țări (câți or fi ei) și declarat ateu (gest repetat, pe care nu și-l mai poate suge înapoi în gură sau în pix, oricât - am presimțirea - și-ar dori-o acum cu ardoare).

Un înăcrit antitot, cu pusee autoritariste, nostalgic declarat al metodei îți sparg gura dacă mă înjuri de mamă. Și, mai nou, de Dumnezei. Cu stângăcie, încearcă să-și acopere reacționarismul geriatric ținând tardive pledoarii neconvingătoare în favoarea bunul simț. CTP n-a avut niciodată bun simț! Dacă ar fi avut, n-ar mai fi fost timp de douăzeci de ani modelul meu! Cu mersul pe coji de ouă, cu menajamente și atitudine de puță, nu făceai presă în România anilor nouăzeci. Nici fani. Tocmai faptul că era un faimos „profanator” mi l-a făcut drag!

Există această formă de tradiționalism reacționar, care nu este izvorâtă din convingeri intelectuale sau din religiozitate, ci din pură invidie. Pe tinerețea altora, a generațiilor care vin, pe libertatea lor interioară incomparabil mai mare decât a dumitale (CTP) la vârsta lor, pe indolența și relativismul lor, care, iată, nu-i lasă nici lihniți de foame, nici ocoliți de iubire. Poate și faptul că ai îmbătrânit fără nici o Credință are contribuția sa. Poate și celălalt fapt: că ai avut prea multă vreme doar o Credință și, în amurg, simți că te-ai înșelat...

Mai multe nu am de adăugat.

Morala salivândă. Discursul public & ipocrizia

Adevărul:"O parte însemnată a traficului de pe Internet este reprezentată de căutările utilizatorilor pentru materiale pornografice. La fel se întâmplă şi în Orientul Mijlociu, acolo unde şase state musulmane se regăsesc în primele opt ţări din lume care generează cel mai mult trafic pentru conţinutul pornografic, scrie site-ul Salon.com. 

Conform datelor publicate de Google, Pakistanul se află în fruntea acestei liste, urmat, pe locul doi, de Egipt. Statele Iran, Maroc, Arabia Saudită şi Turcia se regăsesc pe locurile patru, cinci, şapte şi opt, în topul ţărilor care generează cele mai multe căutări după materiale pornografice. 

Potrivit unui studiu al portalului PornMD, termenul „sex oral” se regăseşte în primele zece cele mai căutate sintagme pe Internet de către utilizatorii din Irak, Siria şi Iran. Mai mult decât atât, cuvântul „arab”, asociat cu diverse materiale pornografice, este cel mai căutat termen în Egipt, Iran şi Siria. Termenii care denumesc relaţii incestuoase, precum „fiica tatălui” sau „sora frate”, sunt şi ele în topul căutărilor în regiuni precum Siria şi Egipt."

Ce înseamnă a te rupe LA TIMP

Gândul: 

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european şi este manager al mai multor proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.

Cred că percepţia individului faţă de limitele moralei este o chestiune atât de intimă, încât nu poate fi folosită în nici un caz drept argument pentru a motiva acte criminale sau încălcarea legii, în general. Inclusiv libertatea are graniţe în acest sens, pentru că nu te poţi manifesta decât până acolo unde acţiunile tale devin o îngrădire a dreptului de care se bucură celălalt.

„Să mă explic: nu trebuie să-i iubească nimeni pe cei de la Charlie Hebdo. Nu e obligatoriu, e opţional. Îşi făceau meseria cu pasiune şi o tratau ca atare, aveau un umor mai mult sau mai puţin apreciat, aveau opinii mai mult sau mai puţin împărtăşite de ceilalţi. Când au fost împuşcaţi cu sânge rece discutau organizarea unui proiect pe teme de rasism şi se gândeau la mijloace prin care să-şi poată ajuta semenii. 

Oamenii care i-au cunoscut foarte bine i-au descris şi e suficient să-i ascultaţi vorbind despre prietenii lor ucişi – în măsura în care au mai avut puterea să vorbească – ca să înţelegeţi că nu erau nişte nesimţiţi insensibili cărora chiar nu le păsa de nimeni şi de nimic în afară de ei. Dar nu asta e important. 

Puteau fi oricum. Puteau fi nişte creaturi recalcitrante şi crude, cu minime tendinţe umaniste şi total lipsite de empatie. Puteau fi nişte neisprăviţi cronici, cu umor ambiguu şi cultură limitată – unii chiar asta cred despre ei. În nici un fel de circumstanţe, NIMENI, dar absolut nimeni de pe tot pământul acesta, care mi se pare din ce in ce mai trist, nu avea dreptul să le tragă un glonţ în cap. 

Nu obligă nimeni pe nimeni (şi nu ar avea nici dreptul să o facă) să considere interesant ceea ce pare banal, să ia drept adevăr universal o inepţie, să aprecieze drept senzual ce consideră pornografie, să râdă când crede că e de plâns. Sau să tacă atunci când consideră că trebuie să se exprime.”

Despre un atac

E. Cioran: "Orice atac traduce voința de a te elibera de sub o vrajă ori de a te autopedepsi, pentru că i-ai cedat."

Blasfemia deranjează și înfurie din pricina enormului său potențial de contagiune. Cei care se tem de blasfemiatori cunosc foarte bine materialul clientului - o pânză cam roasă, subțiată la cusături, din care sunt oamenii croiți. Tentația mai binelui, a îndoielii, a verbului liber trebuie măiastru strunite. Altfel, te trezești că nu mai are cine să cotizeze "pentru comunitate", la finalul slujbei. Contestarea, râsul coroziv sparg tabu-ul, risipesc aburii beției, fac neputincioasă manipularea.

Acolo unde n-a fost capabilă să seducă ori să păstreze ce a cucerit, religia de stat a folosit forța spaimei (de moarte, de neant, de consecințele pământene, implicit penale, ale nesupunerii). Sau forța...

Dar mă întreb ce satisfacție poate găsi un credincios bigot ori un grup de credincioși bigoți - căci, indiferent de religie, ăstora le place să stea grupați (ca să nu li se risipească elanul; pe lângă asta, știm că starea de mulțime disipează răspunderea) - în a-i converti pe alții cu de-a sila? Chiar să valoreze atât de mult pentru ei un enoriaș în plus, adus cu arcanul în "frăție", un supus prin teroare al Scripturii, obligat să se roage cu arma la cap?

Hai că-n politică se mai poate cumpăra și, ca atare, simula înregimentarea, dar în Credință, convingerile, legătura spiritulală, sunt totul. Deși, dacă gândim realist, linia de demarcație dintre manifestările extreme ale ideologiilor utopice și cele ale -ismelor "sacre" e foarte subțire. Experimentele de massă, declarat nobile, umaniste, pacificatoare rămân nobile & umaniste & pacificatoare doar până la confruntarea cu disidența, cu pluralismul, cu alternativa critică, cu refuzul. 

Când așa-zisa religie de stat - simplificată până la nivelul stupid al unui mănunchi de temeri și de norme socio-morale - se substituie unei platforme politice, atunci să te ții ce năvală de adepți și fideli i se alipesc. Învățătura astfel pervertită devine mai ușor de înțeles decât cimiliturile cărților sfinte. 

Credința adevărată fiind dificil de purtat în suflete, pentru a se facilita accesul larg al gloatei - mesajul este esențializat la nivel de gesturi & așasecade-uri sanctificate: cu barbă sau fără barbă, cu femei sau fără (mai bine cu femei, dar lor să le interzicem orice drepturi), cu prezervativ sau fără, cu prepuț sau fără; capul - acoperit sau descoperit, semnul crucii generalizat, comis ca orice automatism, în tramvaie și-n metro, scuipatul în sân, omorul prin lapidare publică, excizia clitoridiană, pelerinajul la și atingere de moaște, aducătoare de noroc și de belșug pe perioade îndelungate etc. 

Pe termen scurt, dar cu ce efecte dezastruoase, o imagine sacră, plimbată prin cerebel și un dușman extern (Occidentul), identificat cu istețime și demonizat cu sârg, pot face uitate foamea și înapoierea. Rugăciunea și meditația, pioșenia, trec în plan secund. Ies în față raționalizarea "savantă" a hranei (a foamei) și circul mediatic unilateral ce îmbie la răzbunare. Dușmanul e mereu Celălalt.

tirania tăcerii sau cum "ofensații" (civili sau religioși,de orice confesiune) ar putea decide ce "se cade" a fi exprimat și ce nu

Alain Destexhe, Le Figaro:

"On voit déjà, surtout, comment l'autocensure, qui est -déjà- la règle dans les rédactions, risque de triompher encore un peu plus. Nous aurons peur et c'est bien le but recherché. Les terroristes seront en prison mais le souvenir de la terreur qu'ils peuvent imposer restera et en ce sens ils auront gagné. 

Pourtant, si nous acceptons l'idée qu'une religion, et une seule, a le droit de ne pas être caricaturée ou offensée, nous aboutirons à cette «tyrannie du silence». Ce sont les soi-disant offensés qui décideront in fine de ce qui se publie ou pas."

09/11/01 I was American; 01/07/14 Je suis Français

Dacă divinitatea într-adevăr există, musulmană sau creștină, în mod sigur nu are nevoie ca onoarea, numele ori prestigiul să-i fie "reparate" de oameni, nicidecum de niște călăi înguști la spirit. 

A-l "ajuta" astfel pe Dumnezeu, cu înțelegerea noastră limitată și subiectivă până în pragul sinistrului, folosindu-ne de mijloace medievale, nu e altceva decât a-i pune sub îndoială puterea și judecata, despre care tot noi susținem, pioși, că le are și-s de necuprins. 

Nu știu cum se face că e plină lumea de "aleși" care își asumă rolul, total imaginar, de a-și impune credința, vizibil precară, șchioapă, minată de frustrări, și altora. "Aleși" înspăimântați că niște caricaturi stupide ar putea fi de natură să le clatine convingerile și dumnezeul?

Prevăd mare înghesuială la porțile ambelor raiuri, creștin și musulman, când va veni vremea!

NYT, în editorialul semnat de redacție, punctează decent:

"There are some who will say that Charlie Hebdo tempted the ire of Islamists one too many times, as if coldblooded murder is the price to pay for putting out a magazine. The massacre was motivated by hate. It is absurd to suggest that the way to avoid terrorist attacks is to let the terrorists dictate standards in a democracy."

Dreptul la umor

Mike Humphries @ Tresor

Mad Max - Frippery [played by Petre Inspirescu]

Noaptea de după

Prețuiesc tăcerea pură de după noaptea de anul nou! N-o datorăm vreunei minuni, nimeni nu s-a schimbat de ieri pe azi. 

Este doar extenuarea celor care, până de curând, între 19 și 31 decembrie, nu au făcut altceva decât să devasteze magazine, umblând bezmetici ca să fută bani!

Patru sau cinci ore din prima parte a zilei de Întâi trec astfel, neatinse, ca o zăpadă proaspăt așternută. Prima zăpadă în care părinții ne dau voie să ne băgăm picioarele.