PREMIERĂ pe acest blog

CTP s-a tâmpit, prins în chingile unor idei puține. Ani de zile a fost  pentru mine un model de stil (caustic, metaforic, dar precis) și atitudine! Cu unele excepții, în unele dăți. Nu multe.

În anii recenți, probabil că ajuns din urmă de diverse spaime existențiale, a devenit, încetișor, un reacționar. Din nefericire, în mod penibil, un reacționar refuzat (recuzat?) de conservatorii reali ai acestei țări (câți or fi ei) și declarat ateu (gest repetat, pe care nu și-l mai poate suge înapoi în gură sau în pix, oricât - am presimțirea - și-ar dori-o acum cu ardoare).

Un înăcrit antitot, cu pusee autoritariste, nostalgic declarat al metodei îți sparg gura dacă mă înjuri de mamă. Și, mai nou, de Dumnezei. Cu stângăcie, încearcă să-și acopere reacționarismul geriatric ținând tardive pledoarii neconvingătoare în favoarea bunul simț. CTP n-a avut niciodată bun simț! Dacă ar fi avut, n-ar mai fi fost timp de douăzeci de ani modelul meu! Cu mersul pe coji de ouă, cu menajamente și atitudine de puță, nu făceai presă în România anilor nouăzeci. Nici fani. Tocmai faptul că era un faimos „profanator” mi l-a făcut drag!

Există această formă de tradiționalism reacționar, care nu este izvorâtă din convingeri intelectuale sau din religiozitate, ci din pură invidie. Pe tinerețea altora, a generațiilor care vin, pe libertatea lor interioară incomparabil mai mare decât a dumitale (CTP) la vârsta lor, pe indolența și relativismul lor, care, iată, nu-i lasă nici lihniți de foame, nici ocoliți de iubire. Poate și faptul că ai îmbătrânit fără nici o Credință are contribuția sa. Poate și celălalt fapt: că ai avut prea multă vreme doar o Credință și, în amurg, simți că te-ai înșelat...

Mai multe nu am de adăugat.