Gândul:
Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european şi este manager al mai multor proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.
Cred că percepţia individului faţă de limitele moralei este o chestiune atât de intimă, încât nu poate fi folosită în nici un caz drept argument pentru a motiva acte criminale sau încălcarea legii, în general. Inclusiv libertatea are graniţe în acest sens, pentru că nu te poţi manifesta decât până acolo unde acţiunile tale devin o îngrădire a dreptului de care se bucură celălalt.
„Să mă explic: nu trebuie să-i iubească nimeni pe cei de la Charlie Hebdo. Nu e obligatoriu, e opţional. Îşi făceau meseria cu pasiune şi o tratau ca atare, aveau un umor mai mult sau mai puţin apreciat, aveau opinii mai mult sau mai puţin împărtăşite de ceilalţi. Când au fost împuşcaţi cu sânge rece discutau organizarea unui proiect pe teme de rasism şi se gândeau la mijloace prin care să-şi poată ajuta semenii.
Oamenii care i-au cunoscut foarte bine i-au descris şi e suficient să-i ascultaţi vorbind despre prietenii lor ucişi – în măsura în care au mai avut puterea să vorbească – ca să înţelegeţi că nu erau nişte nesimţiţi insensibili cărora chiar nu le păsa de nimeni şi de nimic în afară de ei. Dar nu asta e important.
Puteau fi oricum. Puteau fi nişte creaturi recalcitrante şi crude, cu minime tendinţe umaniste şi total lipsite de empatie. Puteau fi nişte neisprăviţi cronici, cu umor ambiguu şi cultură limitată – unii chiar asta cred despre ei. În nici un fel de circumstanţe, NIMENI, dar absolut nimeni de pe tot pământul acesta, care mi se pare din ce in ce mai trist, nu avea dreptul să le tragă un glonţ în cap.
Nu obligă nimeni pe nimeni (şi nu ar avea nici dreptul să o facă) să considere interesant ceea ce pare banal, să ia drept adevăr universal o inepţie, să aprecieze drept senzual ce consideră pornografie, să râdă când crede că e de plâns. Sau să tacă atunci când consideră că trebuie să se exprime.”
