nu mă sinchisesc eu de o biată ceapă degerată ce-mi umple abundent ochii de lacrimi sincere, nu mă sinchisesc nici de programul tău de recitări din manualul de psihologie de clasa a doişpea, ci e că încercam doar să-mi dau seama pe ce lume m-am întors după atâtea litere tocite de-a-nboulea și mama gâdilându-mă frenetic cu o pană de gâscă bătrână la picioare să nu adorm, mama - cel mai mare fan al meu, îi demonstrez mamei cum îţi schițez în cinci minute drumul de la boală la simptom şi apariţia impetuoasei angoase n-ai decât să te împotriveşti cui îi pasă on s'en fout eu am un program am fost chemat deci trebuie să mă produc
astupaţi urechile copiilor, ascundeţi ziarele de mine sau, de nu, le citesc pe toate şi-o să vin iarăși la voi cu lecţia învăţată, nu că v-aș lua prin surprindere, departe mi-e gândul de această frumoasă fată cu fundul temeinic rotunjit și de chinul depus de ea pentru a-și ține echilibrul pe role în bătaia farurilor unei dacii şi-ale altor maşini de mâna a doua, total nepotrivită apariția fetei cu ceea ce se discută de fapt și ca să nu adorm mama mă tot pipăie cu pana aceea de gâscă, de gâsca mea favorită, zgomot de uşi violate, tresăririle spasmodice, vinovate ale îndrăgostiţilor surprinşi unul cu mâna în chiloţii celuilalt îmbujoraţi şi uşor transpiraţi de emoţia noilor descoperiri date pe post la teelenciclopedia, să nu pierzi, puiul mamii, emisiunea
să nu bei, să nu uiţi, nu uit, cum să uit, mamă, când tu stai cu pana de gâsca mea favorită, bătrână și albă şi mă gâdili la tălpile goale, ca eu să învăţ așa cum ți-e vrerea, cu veselie în suflet şi să nu cad în somn, ce s-ar alege de cariera mea de sfetnic al sufletelor, cum aş mai putea eu deschide chioşcul de psihanaliză iudaică, gratis, pe nepusă masă, servicii la pachet pentru acasă, sau pe încercate, pe gustate - direct acolo pe tejghea!
parcă și văd chioşcarul de psihanaliză cum șterge tabla tejghelei cu cârpa lui înceată şi-i poftește pe muşterii să guste din vraful de nevroze taman p-aia care li se potriveşte lor astăzi cel mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu