Departe de a fi totalmente explicabil, nu-mi pot nega, totuși, un liniștitor sentiment de securitate de când îl știu pe Klaus Iohannis oficial instalat la Cotroceni. A nu avea acolo încă un -escu, un -eanu sau, Doamne feri, un -oiu mă reconfortează. Mă împlinește. Îmi aduce pace în suflet.
O pauză de la șirul de români e întotdeauna purgativă.
Dacă Iohannis nu va face alt lucru decât a se încadra în litera si spiritul Constituției, veghind asupra cuceririlor statului de drept, mă voi declara cât se poate de mulțumit. Dacă își va lua inima în dinți și va încerca mai mult, cu atât mai bine. Grija mea în relație cu instituția prezidențială e veghea neobosită a ocupantului primului fotoliu din stat, medierea, respectarea Dreptului. După zece ani de dat cu vâsla-n apă, îmi doresc prestanță, ținută, fermitate. Îmi doresc relații internaționale. Vizite și primiri.
Și îmi doresc ca partea delirantă a susținătorilor noului președinte să realizeze într-un final că lui Iohannis, fără sprijin parlamentar majoritar, nu-i rămâne decât puterea exemplului personal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu