Calamități. Iarna

În ciuda evidențelor, se manifestă același catâresc refuz de a trece iarna, odată pentru totdeauna, în rândul calamităților. Dar ce frumoasă-i iarna! Spectacol adresat îndeobște nervului optic, nimeni nu ar consimți, totuși, să-l trăiască pe viu pe termen lung. 

Cad fulgii, plutind ușor sau viscoliți, iar tu privești ninsoarea din casă, securizat, șosete groase, calorifere încinse, nasul lipit de sticla ferestrei și ceaiul fierbinte ținut în palme, în timp ce alți oameni, semeni de-ai tăi, mor înghețați, alintați de frumusețea peisajului hibernal, captivi în propriile mașini ori îngropați de vii cu casă cu tot prin cine știe ce sat uitat de lume.

Dar ce frumoasă-i iarna! Ce feerie! Cât exces de alb! Puritate. Rareori delirezi mai productiv, transportat de febră, decât în miezul unei pneumonii, al unei bronșite acute sau al unei gripe. Or iarna, cum "mor toți microbii", aceste boli se simt în elementul lor! De ce să nu profităm?

Boaba de strugure

Liniște netulburată. Ecoul câte unui pocnet îndepărtat de petardă, torsul politicos al unui motor sau cântecul cocoșilor sunt preluate imediat de liniște, absorbite și transformate-n însăși substanța ei. Dacă doar liniștea ar locui orașul, totul ar putea părea de zece ori mai primitor. Aici, dorințele se stafidesc încet și frumos, păstrându-și gustul peste iarnă, iar amintirile dau năvală, curate și limpezi, pe tărâmul rămas astfel pârlog.

Texting by walking

Din cauză că în România toate cele au sosit mai târziu, iar atunci când, finalmente, au sosit s-au vândut scump, sms-urile au rămas și ele un fel de odrasle vitrege ale telefoniei mobile. Nu e vorba de vreun analfabetism ori de dislexie, cum ar fi fost unii (printre care și eu) tentați să creadă; lumea întreagă comite greșeli de ortografie în cuprinsul mesajelor, fără a fi bântuită de procese de conștiință, ca atare asta n-o împiedică să continuie să le trimită.

E o problemă ce, mai întâi, a fost legată de tariful ridicat, iar acum e în strânsă legătură cu imbatabila obișnuință (a doua natură). La costul din vremea aceea, era mai bine să suni decât să irosești banii pe un text - care mai risca și ambiguitatea. Apoi, la un nivel ceva mai abisal, s-ar putea să fie o chestiune de self esteem la cote de avarie: mai bine-l sun pe ăsta; oricum am bănuiala că nu dă doi bani pe agitațiile mele electronice.

Cui i-ar păsa că mi-e greu mie să pricep astăzi, în condițiile gratuităților cuprinzătoare, ce anume îl mână pe un ins capabil să te sune de trei sau de treișpe ori, constată că nu răspunzi (nu poți, nu vrei, nu ai telefonul alături), dar ba să-l ducă mintea să-ți lepede un sms lămuritor: sună-mă urgent sau: nu mă suna, voiam doar să te aud!

 

În schimb, mai toată suflarea (știu, tu nu faci parte) consimte să preia pe nemestecate și să retrimită, de două ori pe an, întregii liste de nume de pe SIM, inepțiile acelea ipocrite, agramate, cu iz căutat de română veche și cu închipuite proprietăți magice, de le spune unanim urări și încep cu Fie ca sau cu Lumina să...  

E aproape un gest purificator să procedezi așa, lansând un spam massificator, dimpreună lucrarea, primiți cu touchscreen-ul? îți rupi de la gură, dai de la tine, de la mine mai mult, de la Cel de sus mai puțin, sau era invers? mai ales dacă numeri musulmani sau atei printre contactele salvate în telefon. O urare de bine nu a stricat nimănui niciodată. 

Va (mai) urma.

Demonul amiezii*

"Copiii cu mamă depresivă pot să sufere nu numai de depresie, ci și de sindromul deficitului de atenție, anxietatea despărțirii și tulburări de comportament. Nu se descurcă bine în situațiile sociale și academice, chiar dacă sunt inteligenți și au unele calități atrăgătoare ale personalității. Au niveluri neobișnuit de înalte ale problemelor fizice - alergii, astm, răceli frecvente, dureri de cap intense, dureri de stomac - și se plâng că nu se simt în siguranță. Au adesea tendințe paranoice."
_____________
*Andrew Solomon - Demonul amiezii, Humanitas

Zic

Zic așa: dacă nu ești capabil să trimiți (să răspunzi la) smsuri și în afara ocaziilor excepționale - Paște, ziua de naștere, Crăciun - aruncă dracului telefonul ăla deștept în care ai băgat atâția bani! 

Dacă altul ți-e baiul, și anume ai uitat, din lipsa exercițiului, cum se "redactează" un mesaj de minim două propoziții, atunci e grav: dă-ți foc!

Iaca încă un motiv pentru care aș vrea să trăiesc în SUA: măcar americanii își scriu! Agramați cum sunt și cum tare ne mai grăbim noi să-i catalogăm, totuși își trimit (trimit, nu dau, ok?) mesaje text! Mi-aș cumpăra și (drept de port-) armă ca să apăr dreptul la sms!

Or tu devii atât de împietrit când ți se întâmplă să te confrunți cu necesitatea unui minim text repezit (ce să mai spun să emiți o idee coerentă, să susții o dezbatere), încât preferi să taci, să nu scrii deloc.

Rarități. Un erou în Armată

Adevărul: 

Ionel-Marian Hetea (58 de ani) este singurul ofiţer al armatei române implicat în evenimentele din decembrie 1989 care are calitatea membru de onoare al unei asociaţii de revoluţionari din Cluj. 

El a avut curajul să nu asculte un ordin care ar fi costat vieţile unor oameni nevinovaţi, riscând în schimb să fie executat după o judecată sumară la Curtea Marţială. „Dacă Revoluţia nu reuşea, eu puteam să-mi pierd viaţa pentru că nu am respectat ordinele, însă superiorii mei s-au temut că-şi pierd funcţiile şi probabil de aceea nu au făcut tot ce le-a stat în putinţă să evite moartea oamenilor nevinovaţi”, a explicat pentru „Adevărul” Ionel-Marian Hetea (58 de ani), locotenent major în rezervă, de ce Revoluţia din 1989 s-a soldat la Cluj-Napoca cu 27 de morţi şi 51 de răniţi. 

Hetea este singurul ofiţer clujean membru de onoare al Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei Cluj pentru că a refuzat să tragă în oamenii nevinovaţi, riscând astfel Curtea Marţială şi o aproape sigură condamnare la moarte.

Anesteziantul sentiment al siguranței

Departe de a fi totalmente explicabil, nu-mi pot nega, totuși, un liniștitor sentiment de securitate de când îl știu pe Klaus Iohannis oficial instalat la Cotroceni. A nu avea acolo încă un -escu, un -eanu sau, Doamne feri, un -oiu mă reconfortează. Mă împlinește. Îmi aduce pace în suflet. 

O pauză de la șirul de români e întotdeauna purgativă.

Dacă Iohannis nu va face alt lucru decât a se încadra în litera si spiritul Constituției, veghind asupra cuceririlor statului de drept, mă voi declara cât se poate de mulțumit. Dacă își va lua inima în dinți și va încerca mai mult, cu atât mai bine. Grija mea în relație cu instituția prezidențială e veghea neobosită a ocupantului primului fotoliu din stat, medierea, respectarea Dreptului. După zece ani de dat cu vâsla-n apă, îmi doresc prestanță, ținută, fermitate. Îmi doresc relații internaționale. Vizite și primiri. 

Și îmi doresc ca partea delirantă a susținătorilor noului președinte să realizeze într-un final că lui Iohannis, fără sprijin parlamentar majoritar, nu-i rămâne decât puterea exemplului personal.

Willy Barral : « L’histoire des parents s’écrit dans le corps de l’enfant »

Quels sont les non-dits familiaux qui deviennent maladie chez l’enfant ? 

On transmet les fantômes, « les cadavres dans le placard », disait Freud, toutes les questions non réglées… Tout ce qui a été dénié vient faire traumatisme dans les générations suivantes. Il y a une différence entre le secret et le non-dit. Le secret est un droit et une nécessité, car il est fondateur de la sécurité psychique. Le secret ne regarde que soi, sa nature est strictement privée. Le non-dit, au contraire, consiste à taire ou cacher ce qui fait partie de l’histoire de la famille, ce qui appartient à tous, à des degrés variables. La honte est la plupart du temps à l’origine du non-dit. Ce qui est non dit restera dissimulé, mais la honte qu’il génère coulera de génération en génération jusqu’à ce que l’abcès soit crevé. On comprend ainsi pourquoi l’enfant porteur du trouble psychosomatique est à la fois celui que l’on désire faire taire (« Ce n’est rien, ce mal de ventre ») et celui par qui la délivrance peut advenir (« Faites quelque chose, nous, on ne sait plus quoi faire »). 

www.psychologies.com

Kiosk

nu mă sinchisesc eu de o biată ceapă degerată ce-mi umple abundent ochii de lacrimi sincere, nu mă sinchisesc nici de programul tău de recitări din manualul de psihologie de clasa a doişpea, ci e că încercam doar să-mi dau seama pe ce lume m-am întors după atâtea litere tocite de-a-nboulea și mama gâdilându-mă frenetic cu o pană de gâscă bătrână la picioare să nu adorm, mama - cel mai mare fan al meu, îi demonstrez mamei cum îţi schițez în cinci minute drumul de la boală la simptom şi apariţia impetuoasei angoase n-ai decât să te împotriveşti cui îi pasă on s'en fout eu am un program am fost chemat deci trebuie să mă produc astupaţi urechile copiilor, ascundeţi ziarele de mine sau, de nu, le citesc pe toate şi-o să vin iarăși la voi cu lecţia învăţată, nu că v-aș lua prin surprindere, departe mi-e gândul de această frumoasă fată cu fundul temeinic rotunjit și de chinul depus de ea pentru a-și ține echilibrul pe role în bătaia farurilor unei dacii şi-ale altor maşini de mâna a doua, total nepotrivită apariția fetei cu ceea ce se discută de fapt și ca să nu adorm mama mă tot pipăie cu pana aceea de gâscă, de gâsca mea favorită, zgomot de uşi violate, tresăririle spasmodice, vinovate ale îndrăgostiţilor surprinşi unul cu mâna în chiloţii celuilalt îmbujoraţi şi uşor transpiraţi de emoţia noilor descoperiri date pe post la teelenciclopedia, să nu pierzi, puiul mamii, emisiunea să nu bei, să nu uiţi, nu uit, cum să uit, mamă, când tu stai cu pana de gâsca mea favorită, bătrână și albă şi mă gâdili la tălpile goale, ca eu să învăţ așa cum ți-e vrerea, cu veselie în suflet şi să nu cad în somn, ce s-ar alege de cariera mea de sfetnic al sufletelor, cum aş mai putea eu deschide chioşcul de psihanaliză iudaică, gratis, pe nepusă masă, servicii la pachet pentru acasă, sau pe încercate, pe gustate - direct acolo pe tejghea! parcă și văd chioşcarul de psihanaliză cum șterge tabla tejghelei cu cârpa lui înceată şi-i poftește pe muşterii să guste din vraful de nevroze taman p-aia care li se potriveşte lor astăzi cel mai bine.

:))

Potrivit Inscop, românii consideră că priorităţile preşedintelui sunt, în ordine: să creeze locuri de muncă — 34,1% (faţă de 32% în septembrie), să garanteze respectarea legilor şi a Constituţiei — 31,3% (33,6% în septembrie), să combată corupţia — 18% (18,9% cu trei luni în urmă), să conducă politica externă şi de securitate naţională a României — 10,2% (9,2% în septembrie), să susţină măsuri de protecţie socială — 4,8% (faţă de 5,6% la măsurătoarea precedentă), iar 1,5% (0,6% în septembrie) nu ştiu sau nu răspund.

Porunci: nu poseda

Porunca a 13-a: să nu (mai) înjuri! Sau: nu-ți irosi înjurăturile, folosește-le judicios, la momentul cuvenit.

Pot fi de acord cu formule ca: iubitul meu, iubita mea. Nu și cu femeia mea!

O lume năroadă, formată din oameni care cred(em) că veșnicia le (ne) va fi asigurată prin mijlocirea posesiei, prin păstrarea controlului asupra celorlalți. Asta, suntem convinși, ne asigură fericirea perpetuă și liniștea, asta garantează și nemurirea. Nemuirea. Permanența, durata, eternitatea.

Prăjitura consumată de unul singur a fost bună. Ziarul, servit împreună cu prăjitura, n-a fost. Nu l-am citit nici până astăzi integral. A costat cât prăjitura. Apoi am coborât în pivniță. Mirosea a mlaștină bibliofilă. Mai tare ca niciodată.

Nu învăț cumpătarea decât atunci când rămân fără bani. Abia atunci devin sobru, stăpân pe sine, un fel de preot al chibzuinței. Număr până și monedele, le prețuiesc, pot face clasamente limpezi cu ceea ce e important de plătit și ce nu.

Romanul adolescentului milog

E potop afară. Vecinii-s constrânși să rămînă înăuntru, la fereală - ascultă guițatul oriental al maneliștilor. Prin pereți, guițatul ălora e și mai pregnant decât îl știm. Porcii ar fi invidioși.

Eu sunt teama și revolta. Teama, setea de eliberare, dorința și revolta. Temele nefăcute. Oroarea de oprobriu. Ajută-mă să mă bucur.

Să învăț (cândva) să mă și bucur. Să las în urmă temerile de adolescent neterminat. Să mă las pradă luminii, soarelui. Ploii, dacă ploaie este. Acest păcătos psihic de om care, în fiecare ajun, știe (și i se citește pe chip) că nu și-a făcut temele! Ce respingător! Această fobie de pedeapsă, din care iese această revoltă neobosită ce mă definește.

„Dar totuși”

Tot mai mulți sunt cei care cred că „dar totuși” este o expresie corectă și indestructibilă, iar cele două cuvinte merg neapărat la pachet, împreună, la bine și la rău, luate separat neînsemnând nimic, neavând nici o putere de lămurire sau de seducție! „Dar totuși” vine din urmă ca un fel de al „marea majoritate”, ca un fel de „ca și” (eu, ca și președinte...).