Lunea de marți

Lumea de lunea s-a mutat marțea. Sfârșitul de săptămână spăimos se varsă direct într-o marți cu multe ceasuri rele. Venin gastric pulsează în coșul pieptului - bolul alimentar nemistuit, drobul, mielul și prăjitura favorită a mamei, vinul uscat ce n-alunecă, l-am băut de unul singur, cu pocnete penibile în gâtlej, ca înainte de un eșafod. J't'aime à la haine.

Învierea amintirilor. Dintr-o dată, și iadul și raiul se redeschid publicului, inventarul a luat sfârșit, iar publicul, îndatoritor, iese dintr-unul și intră în celălalt, e ziua porților deschise. Memoria umblă cu băierile slobode: cele odată uitate și îndosariate, acum dezlănțuite, se adună-n viitură, pornesc și îneacă totul în cale. După care ușile se închid, iar fruntea ridică tardiv în calea altor neprevăzute stăvilarele celor două riduri săpate adânc între sprâncene.

Sfârșitul de săptămână - cea mai mămoasă clocitoare artificială de stări depresive. Ar trebui să fie taman contrariul, dar nu e. E așa cum spun. Crengile palmelor, degetele lungi ce păreau atât de indestructibil unite, se descleștează și se despart trosnind din încheieturi, palmele se-ndepărtează sub ochii neputincioși. Poza de implorare a mâinii cu degetele rămase în rășchirare și dorința absurdă, mai solidă ca orice regret, de a împinge limitele până la rupere.

Mai frumos a nimerit-o Baudelaire (nu știu la ce sau la cine se referea, deși, dacă mă gândesc mai bine, când a avut nevoie le mal de vivre de-un nume propriu?) în Chant d'automne:

J'aime de vos longs yeux la lumière verdâtre,

Douce beauté, mais tout aujourd'hui m'est amer,

Et rien, ni votre amour, ni le boudoir, ni l'âtre,

Ne me vaut le soleil rayonnant sur la mer.

Et pourtant aimez-moi, tendre coeur! soyez mère,

Même pour un ingrat, même pour un méchant;

Amante ou soeur, soyez la douceur éphémère

D'un glorieux automne ou d'un soleil couchant.