miercuri, 21 august 2013

Rânduiala

Soartă vitregă au tații... În timp ce calea către distingerea esenței unei mame e strict legată de prezența ei (mama ne învăluie, mama e întotdeauna sigură, mama ne conține), tatăl e prețuit (valorizat) în mod serios mai ales când e absent, plecat, sau când nu mai e. Tatăl absent e tatăl zeu. Greșelile sale flagrante sunt sanctificate, transformate în pilde, provoacă accese vinovate de recunoștință tardivă, emoții reale și lacrimi. Tatăl lipsește crunt de tot în clipele în care îmi vine să(-mi) discut istoria cu el (evenimente controversate, lideri duali, oportunități pierdute). Atunci se înfățișează și mai acut ce mare nevoie e de un tată ca să te confirme, ca să simți cu impietate că-l depășești.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Ai dreptate. Tatăl e preţuit mai mult in absenţă.
Copilul iartă greșelile mamei mult mai ușor decât pe ale tatălui. Și mai există și gelozia intre tată și copil, mai ales dacă e băiat, in ce o privește pe mamă. Iar dacă tatăl nu știe să treacă peste asta, probabil nu va reuși niciodată să aibă o relaţie apropiată cu fiul.
C.S.

Copilarie spunea...

Ambii parinti sunt la fel de importanti in viata noastra. Orice indemn spre altceva este o amputare psihologica !

Cristian Sirb spunea...

:))) Cine dracu a indemnat spre altceva? Cine a indemnat spre orice, punct? "Amputare psihologica"? Off you go, cu tot cu comentariile tale de doi bani.