Somn

J'ai bien dormi, car mon malheur a dormi lui aussi. Sans doute a-t-il passé la nuit couché en boule sur la descente de lit. Je me suis couché avant lui, et j'ai eu quelques secondes de bonheur indicible. J'étais le premier homme ouvrant les yeux sur le premier matin. Puis, mon malheur s'est réveillé à son tour, et aussitôt il s'est jeté sur moi et m'a mordu au foie.

(Michel Tournier - Petites proses, Gallimard)

Unseasonably cold

Tata (ne) cere: - Numai oleacă de pământ cu apă,
bun de întins așa jilav pe limba uscată,
să-i mai astâmpere setea.

Noi credem că nu-l înţelegem bine, dar Dumnezeu e pe aproape, îl ascultă şi apoi

Dumnezeu îi dă: Pământ cu apă, cât cuprinde cu ochii, să-i înece teama de moarte.

***

Câinii negri aleargă noaptea

Gratulându-mă pentru a fi avut tăria să nu ies ieri în oraş, câinii negri ai viselor mele au venit gudurându-se ca eu să-i prind curajos de bot, m-au urmărit cât să-mi fie alături și nu pentru a mă înfricoşa, asta nu înseamnă, la rigoare, că mâna mea ținându-i de bot nu s-ar fi simţit gozav încleștată de colţii lor băloşi, pe când Daisy e atrăgătoare tocmai prin inconștiența intenţiei sale de a seduce, seducție pulverizată-n jur din toată fiinţa ei, ca un ambipur; mâine e vacanţă și voi fi din nou izolat în cetatea mea, imobilizat în tabloul fără ramă al unei fețe simple, triste, surâzătoare, poţi dormi lângă faţa mea fără să intri la idei, iar dacă-ţi dă ghes, poţi face duş cu ea, îi poţi fi prieten în timp ce îţi citesc în vis cu intonație poeziile despre patrie scrise de Magda C., matria mea cea de zi cu zi, ne amărăşte pe noi, ne loveşte cu pietre de pavaj şi ne smiorcăie cu gaze lacrimogene, ne trimite să imigrăm în America de Nord, oriunde se culeg portocale, măsline, castraveţi sau curmale;

stau de vorbă cu ea despre patrie până noaptea târziu, până dimineaţa, suntem amândoi beţi, n-am tras seamă cum s-a făcut noapte, vinul bun, abia că-i mai simţeam gustul, umezeală pe cerul ploios al gurii, ochii se umezeau şi se îmblânzeau, n-aveai cum să nu faci dragoste, măcar la beţie, nu te miri că în persoana mea pare să se fi colectat ca un puroi în vârf de bubă toată memoria neîmplinirilor tale - iubiri scurte, aproape uitate, săruturi fugare, stai, se oferi el avizat să-mi povestească cum se procedează;

îţi calci cu bocancii pe inimă și o săruţi pe obraz alunecând spre gură, nu va opune rezistenţă, știind că altfel tu vei declanşa un şir de întrebări şi imputări, reproşuri şi salturi cu picioarele-n prag, cel dintâi lucru despre care te întreabă e dacă ai prietenă, îl și cred - le interesează foarte mult, contează, poţi să ştii atunci că te-a trecut în agenda ei roz, îmi încredinţă chiar el trucul ăsta înfiorător scoțând pe nări un soi de nechezat autoironic ce-i venea foarte bine, cu înfățișarea lui cât se poate de cabalină, caii îl considerau de mult unul de-al lor, aproape căzusem în cursa preocupării ei deosebite pentru starea mea civilă, însoţit sau nu, ce să spună și ea prietenelor seara, la lumina discretă a petrecerilor în pijama, îi dădui repede crezare mai ales că era imperativ să o sărut, în dimineaţa aceea mă trezisem fără carii, tată, am strigat, nu am nici o carie, colgate astupă toate cariile, iar sărutând-o, alesesem să consum toate creditele fragilei noastre relaţii, nu am făcut bine.

Filimon

Filimon era obişnuit cu arșița verii, de fapt, bonom cum îl ştim el îşi prevenea prietenii: o să vedeţi că-n vara asta ziua va fi mai lungă și toridă, noaptea mai scurtă, iar păsările îşi vor cloci ouăle după calendarul ştiut. Pentru aceste sfaturi și sentințe venite din străfundurile sufletului, prietenii l-au îndrăgit și-l cheamă adesea la o bere, iar el le povesteşte: mă trezesc astăzi și ce-mi veni mie? să mă uit la cer - albastru, câţiva norişori răzleţi, suflaţi de vânt, e joi, îmi şoptesc în gând şi parcă un ce lăuntric îmi dă dreptate - da, e joi; aici, prietenii lui Filimon se cutremurară cu toţii la unison, ca scuturaţi de friguri, într-adevăr, câtă dreptate poate avea omul acesta pirpiriu, cu-o singură sprânceană, groasă și unită la baza nasului, de şedea în faţa lor cu coatele pe masă, debitând lucruri deştepte, din cele ce lor rareori le veneau în minte.

Şi-i plătesc încă o bere, patronul localului zâmbeşte satisfăcut în spatele tejghelei, vistieria se umple, din nou frigiderul conjugal va fi plin, copiii săi vor avea ce mânca diminețile, nu se vor mai trezi cu cearcăne cafenii de îngrijorare. Filimon îşi bea berea cu tact sau precipitat, după cum cere subiectul povestirii. Din când în când, rătăcit în patima narațiunii, își foloseşte sticla, scrumiera sa şi pe-ale tovarășilor de pahar pentru a trasa hărţi numai de el ştiute şi înţelese, de ceilalţi doar admirate cu gura căscată, le trânteşte sugestiv pe masă, făcând să sară scrumul din scrumiere, berea din sticle și pahare, făcând să zboare vesele gunoaiele de pe faţa de masă arsă de ţigări ţintite cu simț artistic: nu ghiveci, ne țintui el cu patos, bulbucându-și ochii în care i se strămutase toată elocvența, amalgam! şi repetă, încântat de sonoritatea neaşteptată a cuvântului ce tocmai îi ieşise din gură: amalgam! noi ce să spunem? să rămânem  amuţiți de uimire, nu altceva, butelcile oprite în dreptul gurilor, înainte de întâlnirea fatală cu buzele, gurile se uitau şi ele cu maximă curiozitate ca să prindă continuarea

se părea, însă, că ideea întreagă fusese comprimată în acel cuvânt, care-i convenea de minune lui Filimon, căci nu mai urmă nimic... Poate că doar gândul lui Filimon petrecea ideea mai departe, dacă era să ne luăm după privirea sa fixă, ce stăruia asupra peretelui din spatele nostru, cu mimica meseriașului care e absolut convins că, dacă ar fi fost din timp solicitat, ar fi montat lambriurile acelea mult mai aproape de adevăr, undeva pe la graniţa nepăzită dintre sine şi eu, dincolo de bine şi de rău, dincolo de principiul plăcerii, dincolo de Africa, exil şi împărăţie, faţă şi revers.

Lecturi

„Si d'aventure je me marie, je n'aurai jamais d'enfants, lui dis-je. Les enfants et la littérature sont incompatibles.”

Nu din snobism citesc Llosa, Mătuşa Julia şi condeierul (La tante Julia et le scribouillard, éd. Gallimard), în lb. franceză, ci din foarte pământeana pricină că dl Liiceanu o vinde prea scump.

Unde mai pui că editorul a ştampilat pe toate copertele seriei de autor M.V. Llosa (tradus în română) inscripţia Premiul Nobel pentru literatură, fără a menţiona anul. Lăsând să se înţeleagă - în scopuri de marketing „deştept”, bazat pe o românească, deci pardonabilă & „minoră” ambiguitate (o practică și alții, la noi), spre prostirea entuziaștilor semidocţi hip - că baş pentru cartea pe care o ţii în mână peruanul a primit Nobelul. Asta cu condiţia să nu fi ajuns deja să credem că a fost nobelizat pentru întreg raftul!

Mai bine dau banii aceia pe un abonament de un an la Institut Français. Şi-s gata să suport cu stoicism larma copiilor aduşi cu arcanul de părinţii nouveaux riches la lecţii de franceză.

ziua FMI

Ziua mamei mele nu-i astăzi, ci de Florii, și de aniversarea ei, în iulie... Și oricând mai decid eu că-i ziua mamei.

Astăzi trăim - vrem, nu vrem - doar un alt prilej de consumism indigest și de ploconire lăcrimoasă, folosit prompt de orice mascul românaș „care se respectă” ca să-și omagieze cu maximă ipocrizie femeia pe care visează s-o posede și n-o are încă sau, dimpotrivă - o are, o iubește și o bate cu patimă, o agresează psihic (în cel mai „bun” caz) ori de câte ori apreciază că e necesar. Atât din punct de vedere, cât și profilactic.

Pentru o zi, masculul sentimental băștinaș umblă cu floarea-n gură.

Și-n comunism femeia era situată la loc de cinste. I se ofereau condiții, flori și „atenții”. Din partea tovarășilor colegi și a tovarășelor și tovarășilor subordonați. Ea nu trebuia decât să fete. Să toarne plozi, să devină mamă-eroină. Rentabil! O dată pe an, era tovarășa regină.

Masculul românaș, marele erou de apartament, e foarte sensibil la femeie. Dacă e vorba de mă-sa, pe ea o delapidează sistematic, de emoții și de bani, cu o sfâșietoare părere de rău. Dacă e femeia lui, ea e cea care îi vâră mâncarea zilnică sub nas; iar el îi vâră mintenaș boticul acela scumpic în farfurie - dacă mâncarea e nesărată, nefăcută la timp, insuficientă...

Dar n-o omoară decât rar, mai bine o păstrează în viață: pentru a-l hrăni (fără ea ar fi un subnutrit și un nespălat) și pentru a-i imputa (şi a transpune asupra) ei într-un stil bovin & brutal falimentul său în contactul cu lumea reală; ratarea sa, lașitățile sale. Tăcerile sale spăsite înaintea celor care-l umilesc. Infantilismul său mămos.

Blumen im Schnee

Nici una din suferinţele copilăriei mele n-a fost atât de chinuitoare ca intensitatea sfâşietoare a acestei iubiri care pretindea mereu de la mine ceva ce nu eram în stare să ofer. Ceea ce pretindea mama era mai mult decât intenţia mea de a fi un copil bine educat, de a creşte şi a prospera sub îngrijirea ei. Simţeam că aştepta de la mine să întruchipez ceva ce nu se limita să fie doar un clişeu al fiului reuşit, perfect educat, care-şi iubea mama în mod necondiţionat. În concepţia ei, ar fi trebuit să reprezint ceva ce îi lipsea ei însăşi. Eram o unealtă, o armă în mâna ei, o armă împotriva pustiului din ea - poate presimţirea nebuloasă a destinului ei, a cărui stringenţă nu voia s-o accepte.

Fie şi numai pentru a da peste fragmente ca acesta de mai sus, rămâne o imensă plăcere - secretă & vinovată (dar și o plăcere incomodantă, ținând seama de amintirile din copilăria proprie, unele încă febrile, pe care în mod cert vi le va trezi fiecăruia) - a-l citi pe bucovineanul Gregor von Rezzori în Zăpezile de altădată. Titlul original - Blumen im Schnee, mult mai frumos decât opţiunea oarecum facilă a editorului; o altă mură-n gură, să nu lase loc de echivoc, pesemne.

Traducerea din limba germană (foarte inspirată, caldă, izbutind să reconstituie întru totul nostalgia bănuită a scrisului original): Sanda Munteanu. Genul acela de traducere care nu permite să simțim că citim o traducere... Carte minunată, apărută la editura Humanitas, anul trecut. Încă o dată e dovedit - cu toate că eu n-aveam nevoie - că există volume de memorii ce întrec calitativ ficțiunile aparținând unor nume răsunătoare ale literaturii universale.

Citită dintr-o suflare!