miercuri, 19 septembrie 2012

Efectele curative ale prostirii de sine

Când le vine sorocul la măritiș, unele fete îi întreabă pe băieți ce scop ai tu în viață. E o întrebare-capcană la care nici nu știu cum ar fi mai bine să se răspundă. Dacă intri în amănunte, dai impresia de nesiguranță, deşi ceea ce vrei tu e să înșiri naiv pe tarabă proiectele pe care, pasămite, le-ai gândit îndelung pentru propriul viitor. De aceea, la o asemenea întrebare, socotesc că ar fi mai cinstit să replicăm, din capul locului, scurt și ferm: să trăiesc ce mi se dă! Păi ce vor ele, să se mărite sau să se angajeze la o multinațională?

E atâta flirt ieftin, din rutină & plictis, într-o firmă încât, împresurat din toate părţile, ajungi să nu te mai creditezi nici pe tine însuți! Vezi (a)cuplări, căsătorii, vezi divorțuri pripite, toate executate mecanic, sub efectul autohipnozei, Die Suggestion draga de ea und ihre Heilwirkung. Surprinzi discuții ce se întrerup subit, în umbra vinovată a unui hol mai retras. Fețe care atacă și fețe care se apără; mimici de seducție, mimici de cedare și de culpabilitate... Mimica descompusă, alarmată, a îndrăgostitului-de-birou care-și consumă resurse prețioase curtând o colegă de serviciu, genul de femeie după care, în condiții de viață „normală”, nu s-ar osteni să-și sucească capul pe stradă, nici să fie dumnealor singurele suflete ce se plimbă pe-acolo la acea oră!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Și din păcate acest flirt ieftin se extinde pe zi ce trece...dacă ar înțelege unii că există lucruri mult mai importante decât a copula...

georgia spunea...

ştii ce e trist, Cristi, că "tradiţia" a devenit un fel de duşman al omului:jos cu Dumnezeu, cu monogamia, cu religia, cu toate..în numele unei pseudolibertăţi,iar bunul simţ înlocuit cu swengeri, situri "sfătoase" etc...csmopolitane redactate de isterice care nu suportă paiul din ochiul celuilalt şi propovăduiesc eliberarea de sub tutela masculului. E clar, nu ne putem întoarce pe vremea bunicii dar chiar atât de rău ne e de romantism?

cristians. spunea...

Nu ştiu, flirtul şi călcatul în străchini au însoţit omenirea în istoria ei. Dintotdeauna! Ni se pare nouă că-n alte vremuri era mai bine, pentru că femeile aveau mai puţine drepturi (sau deloc), iar bărbaţii aveau TOATE drepturile asupra soaţelor lor. Din asta reiese, logic, că era mult mai greu să umble pe de lături.

Dar în lumea mea ideală NU interdicţia ar trebui să rezolve ispita! Ci evoluţia. Or, ia evoluţie de unde nu-i. Câtă vreme pornirile sunt la locul lor, ca-n comuna primitivă, nu accept că am evoluat nici un pas!

Mai trebuie lucrat...

De aia, nu mă grăbesc să fiu un moralist pe bune. Nu fac decît să ironizez slăbiciunile noastre. Omul n-a evoluat mai deloc de mii de ani. A, tehnic, suntem pe Marte. Ce folos, însă?