luni, 17 septembrie 2012

Paste fericite

Dintre toate cele, îmi amintesc la repezeală tocmai macaroanele cu brânză dintr-o oarecare vară a copilăriei, înfulecate la seceriș împreună cu tractoriștii. Și fasolea zemoasă cu cârnăciori. Îmi mai amintesc că nu mă deranja, ca acum, căldura nesfârșită, imobilă, că mirosea septic a motorină și a mașini vechi, iar oamenii păreau chiar entuziaști. Nimeni nu pomenea sfârșitul comunismului.

2 comentarii:

georgia spunea...

sfârşitul comunismului:eu învăţând la olimpiada de istorie,tata intrând cu sacoşele pline de apă minerală, pâine şi alte alimente luate pe cartelă. Urlă să deschid tv-ul că a fugit Ceauşescu...eu plâng, credeam că vin ungurii să ne fure Ardealul....n-am mai dat la istorie...Faină amintirea ta cu macaroanele...poate că timpul avea răbdare...

Cristian SÎRB spunea...

Departe de a fi eu un nostalgic al comunismului, însă, dintr-o întâmplare, copilăria mea s-a suprapus vechiului regim.

Da, tatăl meu plângea și eu nu înțelegeam de ce. La tv, Ceaușescu bâlbâindu-se din teamă și descumpănire. O imagine atroce până și pentru cei 14 ani ai mei. Dictatorul semidoct, făcut din paie cădea.