sâmbătă, 28 aprilie 2012

Deznădejdi proletcultiste (franceze)

Într-un articol de-un tezism ce s-ar vrea, probabil, fin, subliminal, dar pe care eu, unul, nu-l pot mistui, publicat de Magazine littéraireLe peuple, ce grand oublié?, Patrice Bollon deplânge cu lacrimi cam roșietice, cu sinistru gust marxist-leninist, ce aduce aminte de tonul discursului ceaușist al tezelor din iulie 1971 și al plenarei din octombrie același an a CC al PCR, următoarele: nu mai scrie nimeni, dom'le, despre popor! Despre indivizi izolați, despre minorități, dragoste și alte drame din astea, mă-nțelegi, „meschine”, mic-burgheze, evazioniste - da. Despre „masele populare” și spiritualitatea lor „adevărată”, despre „dinamism social” - nu.

Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii - se intitula teza lui Ceaușescu. Patrice Bollon mai că nu dă și domnia sa prețioase indicății despre cotele și conținutul de literatură pe cap de massă furajată. Dar tot nu se abține să încheie apoteotic cu o „subtilă” promisiune-amenințare că poporul în mod cert se va trezi, se va ridica și, pe nepusă masă, ne va salva. De cine? De noi înșine, de bună seamă!

Dacă stăm strâmb și gândim drept, chestia asta numită generic „popor” nici nu există în stare naturală, ci numai atunci (și anume, pentru scurtă vreme) când vreun geniu sau vreun dobitoc bolnav de putere adună într-o psihoză unică mai multe mii de frustrați (literatura gauchistă le-ar spune „nevoiași”) laolaltă. Ne și crucim când ne e dat să constatăm că mai avem printre noi inși, umaniști de laborator, care continuă să se iluzioneze că patimile și trăirile social-politice ale omului primează, iară nu cele personale, private, interioare.
À considérer les livres qui paraissent aujourd’hui, on se demande parfois si l’on ne se trouve pas en présence de traductions, non signalées comme telles, d’oeuvres venues d’une sorte de terra incognita, absente des atlas. Alors que tout n’est que chômage, difficultés matérielles, crainte de l’avenir, les romans actuels semblent presque tous se dérouler - quand le monde extérieur daigne s’y montrer, ce qui n’est pas toujours le cas -, sinon dans des quartiers chic avec d’élégantes maisons design, du moins dans d’intéressants districts bourgeois-bohèmes, avec de l’argent à discrétion, puisqu’ils n’en évoquent jamais l’effet du possible manque, et des angoisses bien sûr, de dramatiques même, mais purement « existentielles ». (...) Alors, le peuple? Définitivement oublié? Pas sûr. Car, avec la montée programmée des périls économiques, sociaux et politiques, la plebs et le populus pourraient bien, sans crier gare, retrouver la parole. Et nous sauver.
Pe mine, textul (altfel, din belșug argumentat și asezonat cu lămuritoare expresii latinești) din Mag litt. m-a pierdut cam pe la paragraful în care se elucubrează despre Franța, o țară prin excelență republicană, dans le passé... Atunci va putea fi numită Franța pays républicain par excellence, când această încă juvenilă tradiție seculară (laică) o va depăși în cronologie pe aceea - milenară, sacră! - în care tărâmul ce poartă acum acest nume de țară a fost parte a unui întins și glorios imperiu, și-a unui durabil regat, or, pentru următoarea mie de ani, nu e cazul: „Pays républicain par excellence, la France s’est singularisée dans le passé par ces grandes machines romanesques comme en ont écrit Balzac, Hugo, Zola, Vallès, etc., où passait l’« âme » du peuple.”A se slăbi!

5 comentarii:

Hiacint spunea...

Să mă mai lase cu dinamica grupurilor, că dacă ar fi citit ar fi știut că în orice grup se întîmplă aceleași lucruri: unul e lider, unii stau pe margine și suferă, alții au impresia că a fi în grup îi valorizează, unii se simt folosiți, alții folosesc, iar toți împreună, în anumite condiții, sunt capabili de fapte mărețe, cum ar fi vandalismul. Ce e așa demn de literatură aici?

Cristian SÎRB spunea...

drept! e nedigerabil modul ăsta de gândire colectivist!

vitalie spunea...

eu as fi undeva pe la mijloc...intre "nu ne spuneti despre ce sa scriem" si "ar fi fain ca arta sa ridice voaluri de pe subiecte tabu"...
stangistii au ceva dreptate atunci cand afirma ca scrierile unui Beigbeder sau Houellebecq reflecta unchiul de vedere al unui strat social de obicei de culoare alba, cu pretentii de exceptie culturala si care se plictiseste de moarte...scosi afara din naratiune sunt arabetii ce se chinuie sa traiasca in banlieues, imigrantii ce se inghesuie sa gaseasca un loc pe capacele gaurilor de canalizare sau in les Bois de Boulogne...asta insa nicidecum nu inseamna justificarea unui nou realism socialist...literatura angajata sau cea a minoritatilor poate fi buna - Coliba Unchiului Tom a contribuit mult la emanciparea negrilor in SUA..Steinbeck e deosebit de actual astazi...si arta franceza e destul de inclusiva - filme precum Les Indigenes introduc nuante in "poporul" lui Patrice Bollon...

vitalie spunea...

am produs si eu un mic comentariu la tema...

http://www.spranceana.com/2012/04/30/se-cauta-o-literatura-despre-proletari/

Cristian SÎRB spunea...

Multumesc, Vitalie (acum ne putem spune pe nume, socot)! Moderația nu a dăunat niciodată (pe termen lung).

Noi nu știm însă din sursă directă dacă unele subiecte sunt realmente tabu sau mai degrabă nu preocupă armata scriitoricească actuală. Nu neg că tabu-ul se și simte, pe alocuri, cazuri în care nimeni nu-l mai poate nega, și e trist să apară așa o cenzură în mintea unor autori, în condiții de deplină libertate de expresie.

Însă, nici să trasăm cote! :)