„...dacă se definește rolul unui intelectual în funcție de voturile sale, sunt un intelectual de dreapta, dar de un fel mai aparte, adică indisciplinat și rareori de acord cu cel pentru care a votat. Îl critic pe omul pentru care am votat cu aceeași libertate cu care l-aș fi criticat pe celălalt dacă ar fi fost ales.”Alții etichetează în mod pripit asta (rumegați bine citatul de mai sus, extras din spusele lui R. Aron*), atunci când se întâmplă să criticăm: „a te plânge”, „a te lamenta”, „a critica neconstructiv” (constructori vajnici țara are), câtă vreme vorbim, de fapt, despre un strop de spirit civic asezonat cu o ușoară, dar evidentă, aromă de verticalitate și o onorabilă inapetență pentru adulație. Eu n-o să am niciodată un Traian Băsescu al meu (ca Sever Voinescu, Mircea Mihăieș, Robert Turcescu, T.R. Ungureanu, H.-R. Patapievici, M. Cărtărescu și alți - orbiți de admirație sau interesați de putere - cărturari băștinași)! Vezi, poate tocmai de aia n-am devenit eu, și nici nu o să fiu, un „mare intelectual”. Unul din cei 4, poate al cincilea, pe care îi avem și noi, mereu aceiași, mereu pronunțându-se (competent, firește) în toate subiectele posibile - de la împletirea ciorapilor la compoziția oțelului patriei, trecând prin, vai!, neapărat prin psihanaliză.
________________________________________
*Spectatorul angajat - Raymond Aron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu