Fakebook

Mai cu seamă psihologii „cu carte” ar putea constata următoarele: numeroși oameni, dintre cei ce se înghesuie acum, pentru o clipă de emoție intermediată, pe twitter, messenger, facebook, NU au adesea curajul relaţiilor directe, al apropierilor fizice - trebuie să privim asta în faţă (iar dacă îl au, în timp, acest curaj li se atrofiază). Viceversa fiind că, petrecând tot mai mult timp pentru a socializa iluzoriu (şi atrăgând şi pe alţii în aceste prietenii aseptice) nu fac decât să se înstrăineze şi mai mult de cei pe care susțin că i-au redescoperit grație facebook. Mințindu-se pe sine că și-au regăsit, de astă dată pentru totdeauna (nu, despărțirea n-o să mai fie îngăduită)!, și și-au reapropiat pe fostul bun coleg Cutăreanu, acum aflat în Australia, pe verișoara de gradul III din Florența, pe mătușa Aglaia din Florida.

„Prietenia” întreținută prin postare de poze intime și de textulețe mai inspirate sau mai tâmpițele pe facebook, și neurmată de întâlnirea periodică pe viu e un rahat lovit de nulitate. Unul ce nu-i bun nici la îngrășarea solului grădinii din spatele casei. Apropo, ce înseamnă „X-ulescu only shares some information with everyone”? Cum adică „only” și cum adică „everyone”?

Există rețete clasice, funcționale, pentru a întreține distanța. Una este a te izola de ceilalți. Dar a te izola în mod fățiș, asumat, și nu mimând apropierea, nu simulând contactul, interesul pentru soarta celuilalt, cum „facem” pe fbk.

Cresc generațiile și se înăcresc - îndopate covârșitor cu această realitate fotografică, deosebit de anxioasă în a păstra distanțele - asemeni acelor copii care nu au avut în viața lor parte de-o atingere afectuoasă.

În orice caz, personaje „virtuale” sau nu, cu toții manifestăm tendinţa de a purta măşti, de a ne disocia, cliva, etc. Din varii motive: fie închipuindu-ne că ăstfel am câştiga un surplus de protecţie, fie din teamă, fobie, diverse culpabilităţi. Nu mă grăbesc, totuşi, să afirm că noi, cei care petrecem mult timp dincoace de monitor, am fi axiomatic mai autentici decât Ei, cei care şi-au „electronizat” (uneori, mistificat) personalitatea.

Eu însumi aş ţine, „pe viu”, numai și numai pentru mine unele afirmații mai fără chiloți, pe care le fac publice cu ușurință, în schimb, pe blog, pe mess, în corespondența electronică. Inevitabil mă întreb: care anume-s eu, cel autentic? Unde-s eu, mai... eu? Dincoace sau dincolo de monitor/taste?


Dar ăsta-s eu. Alții, din grabă, nu mai apucă să se întrebe...