Eargasm!

Îndrăzniți de plecați urechea la drăcovenia ce urmează. Doamne, n-am auzit ceva mai frumos în toamna asta, dar acum, de-a dreptul extaziat de freamătul ăsta demonic-îngeresc, îmi pare că n-am auzit de veacuri ceva mai frumos! E o redescoperire, e un Aphex Twin ca odinioară, pe vremea lansării albumelor Didgeridoo sau Analog Bubblebath. Stiluri: ambient, acid, intelligent electronic music. „Suportul” este, bineînțeles, cel de trip hop, ce altceva ar putea susține o astfel de e-fuziune de stiluri și sunete.

Muzichia ca o vână de bou izbită de palmă; muzichia cu inima suferind de melancolie, inima ce tot îi mai bate, îi zvâcnește orgasmic, chiar și după ce i-a fost scoasă și îmbălsămată aseptic de sonoritățile anemice din zilele noastre. Muzica lui E.A. Poe, de-ar fi știut el compune. De ascultat în chip autist, izolat, cu riscul de a asurzi, neapărat (de câte ori am scris asta?) lipind capul de boxe ori înfundând bine în urechi căștile cele noi, de sărbătoare. Cântecul nimfelor captive în prinsoarea copacilor. Suferința rece a poveștii. E de urmărit culoarea impură a întunericului bătând îndărătnic la timpane, să se strecoare înăuntru. Să intre! Să intre! Fremătă armonic glasuri prelungi, angelice, de copii: mamă, mamă, lasă ușa descuiată, să intre! Să intre în mine.