vineri, 4 noiembrie 2011

mă, 'tușă

Sunt de acord - este un pic făţarnic să avem pretenția (despre noi înșine) că putem da mereu răspunsuri hiperobiective şi negreșit echilibrate la anumite chestiuni.

Izbucnesc în noi şi pasiuni, şi convingeri, şi respingeri neargumentabile (ori imposibil de revizuit, chiar și confruntate cu cea mai raţională dintre argumentările posibile, venită dinspre un partener de discuție), musai să înghiţim asta! Degeaba ne scremem să umanizăm, să îndulcim, să „apropriem”, să „înţelegem” orice, nu totul poate fi explicat.

Nu altfel am tratat cu a.l.ș. când dumnealui încerca să demonstreze de ce sunt eu un „consumator pe cale de dispariţie” de presă pe hârtie. Îi dau/dădeam dreptate în legătură cu dispariţia mea, sunt mult prea conservator pentru vremile relativiste în care trăim, fireşte, DAR asta (o argumentaţie răbdătoare, pertinentă sau agresivă ca a dumnealui, fie și exhaustivă) nu mă face mai puţin împătimit de gazeta clasică, luată de la chioşc. Nici o şansă să mă convingă cineva, prin mijloace raţionale, deci epidermice, că „e preferabil” să-mi introduc în obișnuință a vizita ediţiile online ale publicaţiilor sau să înceapă a-mi plăcea lectura e-books (citite pe kindle). Sau că ar fi bine, în tot cazul, să le „accept” existenţa.

Înduioşător curentul ăsta necreştin (îndobitocitor, relativizant), dar rămânând de inspiraţie creştină, al „acceptanţei”, al „integrării”. Al „toleranței”. Și alte cuvinte-principii, ce încep cu multi-. Culmea e că-l poartă eroic pe scalp fix cei mai necredincioşi (sau insensibili la Credinţă) dintre noi!
*
Deocamdată, eu, unul, îmi trăiesc inexplicabilde intens (dar ce-mi pasă?) toate postările pe internet. Până să apară „tribuna” asta în viaţa mea, scriam în caiete, scriam la gazete locale. Parcă era mai frumos să primesc aprecierile sau înjurăturile în stradă, în faţă. Aveam siguranța că replica mea, de-mi era permisă, nu risca să se piardă înainte de a ajunge la receptor din cauza „căderii reţelei” sau a unui clic eronat. Dar asta a fost...

Nu aveţi, câteodată, un acut simţ al ridicolului acestei necesități de a introduce de atâtea ori câte o parolă şi un user, CA ŞI CÂND astea două, odată introduse, ce ușurare!, ne-ar asigura într-adevăr intimitate & securitate?... Privacy îi zice. Nu mai bine am deschide o uşă cuiva, în schimb?

12 comentarii:

Vera spunea...

Da, dar câţi aveau posibilitatea să-ţi spună în faţă aprecierile sau înjurăturile? Şi la câţi ai putea să le deschizi uşa, la urma urmei? Sau vrei să te muţi într-un soi de Cotroceni? :)) Glumesc, am înţeles ideea ta. Totuşi... nu poţi să nu admiţi că povestea asta cu internetul a lărgit foarte mult accesul la informaţie. Că unii nu discern aşa cum ar trebui sau că informaţia pe care ţi-o (ne-o) doreşti (dorim) nu se ridică mereu la nivelul ideal e altceva. Dar există posibilitatea să ajungi mai uşor la ea.

Şi eu sunt dintre cei care se trezea şi cobora să ia ziarele, abia apoi lua prima gură de cafea. Şi am făcut-o mult timp după ce au apărut variantele online. Dar nu o mai fac. Şi nu din cauza internetului, ci din cauză că nu mai merită. Asta duce la ce spuneai acum câteva zile...

Madelaine spunea...

Da, m-am considerat si inca ma mai consider conservatoare in ceea ce priveste utilizarea mediilor electronice; chiar daca m-am conformat de putin timp unei tendinte moderne, tampe, de a "folosi" anumite retele sociale, am avut mare grija de a nu cadea in extrema absurda de a avea sute de asa-zisi prieteni nepretuiti virtuali.
Si da, mult timp am preferat scrierii electronice, intretinerii unui blog, oricat de distonant si de slut ar fi el, scrijelirea unor ganduri patimase pe caiete intregi.
Si da, nu m-am putut impaca cu existenta si folosirea unor e-book-uri. Insa, si aici o sa te contrazic, un kindle este binevenit atunci cand preferi sa nu te mai deselezi, tot carand opuri voluminoase. In cazul meu, intentionez sa imi procur un kindle fiindca nu mai pot cara zilnic un Musil, un Franzen sau un Pamuk.

Cristian SÎRB spunea...

„povestea asta cu internetul a lărgit foarte mult accesul la informaţie”

Hei, dar cine a susținut contrariul?

De asta m-am mai lovit și-n alte dăți. Rezistența mea la rețelele de așa-zisă socializare a mai fost luată drept o luptă retrogradă quijotescă, o trântă cu internetul! Or NU e deloc asta! Nu sunt prezent pe internet (zilnic!) pentru a-l defăima în mod ipocrit. Eu am ce am doar cu „rețelele”.

Nu o să accept în veci ca facebook să fie pus pe același nivel de valoare (importanță, semnificație, credibilitate) cu site-ul lui NYT sau al Le Monde.

Și acum Madeleine: peste argumentul ăsta cu un voluminos Musil, greu, pasămite, de cărat eu trec ca rața prin apă. Nici nu-l văd, dacă-mi poți permite. Oriunde m-aș deplasa, car după mine cel puțin o carte, dar nu mai mult de 2 (sunt realist, nu o să citesc mai mult de cîteva pagini într-o cameră de hotel, sau într-un tren, deci nu are sens să car jumătate de raft cu mine). Mie kindle-ul îmi rămâne, din fericire, inutil.

Nu voi ridica oaste și cruciadă împotriva acestui simpatic aparat, căci nu merită proporția unui război. L-am văzut, l-am răsfoit, l-am ținut în mână. E drăguț, dar pe mine cartea nu mă chinuie. Și nu din extrema ailaltă a considerentelor dulcege, sentimentaloide (deloc de neglijat, totuși): miros, simț tactil etc. Ci pentru că, nici nu știu cum să zic, sunt atât de obișnuit să țin o carte în mână (între 200 și 700 de pagini) încât nici nu m-am surprins vreodată dorindu-mi altceva.

Kindle-ul NU vine cu absolut nimic, cel puțin, în întâmpinarea mea, nu-mi alină nici un presupus chin. Cu absolut nimic! Nu-l așteptam, nu aveam nevoie de el - neștiind acest lucru (vai, ce bine că s-a gândit amazon la asta în locul meu, nu?): cum că aș avea nevoie de o cârjă pentru lecturile mele.

Sunt, pur și simplu, atât de obișnuit să citesc Cărți încât e, acum, ca mersul pe jos sau pe bicicletă. Nu mă obosește, nu mă deranjează, nici nu le simt în palmele mele. Da, aveam probleme cu cele de la Polirom, de buzunar, că aveau tiparul acela meschin, cu paginile prea strîns lipite, abia le deschideai. Dar nu e Polirom unica editură bună din țara asta.

Sper că sunt suficient de pertinente și lămuritoare (pentru poziția mea măcar) aceste umile argumente. Rezum: nu este un război anti-kindle. E lipsa totală a necesității de a-l deține, de a mă folosi de el. :)

Revenind la Vera: m-am mirat și mă mai mir, cu asumată naivitate, cum naiba se face că acest acces evident larg și neîngrădit la informație ne lasă, pe unii, tot atît de proști și încuiați cum eram (vezi numai felul mereu stupid, de exemplu, de a vota al majorității românilor tineri! În ciuda evidențelor prezentate zilnic de presă, tv, etc - românii votează aceiași politicieni ani de-a rândul). Pot să-mi rezerv dreptul de a încerca să ies din vechea mea naivitate și să afirm fără teamă că accesul actualmente neîngrădit la info ne cam lasă așa cum ne-a găsit. Pe unii, stupizi, pe alții, isteți. Ca televiziunea, la vremea ei.

Vera spunea...

Păi una e să ai acces la informaţie şi alta să şi profiţi de asta. Pentru mulţi (mă feresc să mă hazardez să spun cei mai mulţi), internetul înseamnă doar o modalitate de a pălăvrăgi mai uşor cu alţii. Dacă te rezumi la asta, evident că nu o să fii nici mai citit, nici mai înţelept, nici mai informat. Cred că ăsta e cazul acelor tineri la care faci tu referire. Mie mi-ar plăcea să văd nişte statistici (deşi în general nu îmi plac statisticile şi tind să nu le consider reprezentative) despre ce face lumea pe internet, la ce îl foloseşte şamd. Sau un studiu făcut cum trebuie pe tema asta...

Pomeneai de reţele şi de fb. Nici eu nu mă omor după ele, dar am ajuns pe fb cu un scop, între timp scopul a murit, dar eu am rămas cu contul de acolo. Şi am observat diverse. De exemplu, e valabil şi pe fb ce spuneam despre internet în general: dacă vrei doar pălăvrăgeală, mai bine lipsă. Dar... am găsit acolo oameni cu care altfel nu aş fi avut cum să comunic, oameni care merită; am găsit muzici pe care altfel poate că nu le-aş fi găsit repede; am dat de diverse articole care altfel mi-ar fi scăpat şamd şamd. Cu alte cuvinte, ai nevoie de o sită, să cerni ce e de cernut, dar în final poţi să te alegi cu câte ceva. Sigur că e multă umplutură, multe inutilităţi, dar nu te obligă nimeni să îţi faci o listă de mii de oameni cu care nu ai nicio treabă şi nici să urmăreşti informaţie de pe site-uri care nu te interesează. La urma urmei, sita asta, filtrul discernământului îl aplici zilnic şi pe net în general...

Revenind la oameni şi la accesul la informaţie. Eu nu prea cred că oamenii în general se schimbă, nu cred în latura aia predominant bună a omului - am nişte prieteni care încercau să mă convingă de asta. Ca accesul la informaţie să schimbe pe cineva e nevoie fie de îndrumare, fie trebuie ca respectivul să fie o excepţie. Altfel, oamenii sunt ce au fost şi până acum, internetul nu poate fi un fel de drum al Damascului, pur şi simplu.

Cred că am vorbit un pic haotic. :)

Cristian SÎRB spunea...

Poate va suna un pic autosuficient sau arogant, dar am învățat, în timp, și asta: să-mi procur informația de la niște surse care și-au dovedit credibilitatea în timp. Nu am nevoie nici de fbk, nici de oamenii care zac acolo ca să mi-o filtreze. Sunt un caz fericit, așadar. Am lista mea de bloguri pe care le urmăresc și alte site-uri relevante. Când și când, mai adaug câte unul. Exista blogul, mai înainte de a lua amploare fbk, și totul putea rămâne la acest nivel. Și de pe blog poți accesa direct site-uri cu muzici, cărți, reviste, viața privată a altora. Fbk nu era necesar.

Blogul mi-e arhisuficient. Am loc pentru fotografiile mele, le pot împărtășii cu puținii mei cititori, prieteni (reali!). Dacă vreau să CUNOSC oameni, ies în oraș, particip la un party, invit oameni la mine acasă.

Cele de mai sus nu sunt contraargumente pentru cele scrise de tine, ȚIN să le citești ca atare. Sunt părerile mele, deciziile mele, standardele mele. Deși accept existența acelor rețele de socializare, nimic nu mă poate împiedica să le disprețuiesc și să le ironizez rostul, dacă așa mi-e pofta. Fie că mă înșel, fie că nu, fie că-s nedrept și subiectv, fie că nu. :)

Vera spunea...

Fireşte că nimeni şi nimic nu te împiedică, eu vorbeam la modul general şi am personalizat un pic ce spuneam doar de dragul de a exemplifica.

Pe de altă parte, o discuţie constructivă, chiar şi în contradictoriu, necesită respect pentru opinia altuia. Aici am o problemă cu dispreţul, dar... dreptul tău.

Cristian SÎRB spunea...

Primesc să nuanțez puțin (dar nu de dragul convenienței): în cea mai mare parte a timpului, am norocul să uit că există asemenea scule de „împrietenire” sau de regăsire. Nu simt nimic. Când aud, însă, pe cineva făcându-le reclamă, fascinat!, sau când îmi aud replica amărât-dezaprobatoare: a, dar tu nu ești pe facebook, sau: ai cont de facebook? - venite dinspre niște colegi cu care petrec oricum mai mult decît cu familia, ies dracii din mine. Cum ar veni, să continuăm să „stăm împreună” și acolo? Nu mi-e îndeajuns că stau 9h cu ei și sunt constrâns să le suport (unora) pseudogândirea, cvasipărerile?

Vera spunea...

Eu ţi-am înţeles opinia şi nici nu mă număr printre cei care fac reclamă fb sau altui site de gen. Voiam să spun doar că, la fel ca în alte cazuri, lucrurile nu sunt doar alb sau negru. Eu am o problemă cu extremele şi cu gesturile categorice, cu pumnul bătut în piept (nu mă refer la tine acum), care vrea să zică: eu deţin adevărul absolut, eu sunt cel deştept, voi sunteţi tâmpiţii, pentru că aşa am decretat eu, punct. Am întâlnit o grămadă de specimene din astea, în contexte legate de internet, fb, bloguri şi altele.

Până la urmă, opinii diferite vor exista mereu. Şi e bine. Necazul e că rar se identifică problema, punctual. Şi chiar mai rar se găseşte şi o soluţie.

Cristian SÎRB spunea...

Nu e genul meu să îmbrățișez tonurile gri. Uneori există alb, alteori negru. Pe rând, o anumită culoare sau non-culoare, e și pură, și de sine stătătoare, nu e nici un extremism în asta, și dacă ar fi, iaca, eu sunt un extremist. Să știi că nu m-aș feri să scriu odată: toți cei de pe fbk sunt într-un anume fel. Dar nu scriu (deocamdată). Consider că i-am făcut suficient de bafta lumii într-atâtea postări.

Appi, aici nu sunt (măcar aici!) la birou, la corporație, să identific cei 5why sau să aplic un 5S (8D, fishbone, pareto, FMEA etc) și să găsesc soluții la „problema” fbk și alte rețele... Pentru mine, unul, problema fbk rezidă în însăși existența lui. Soluția? Dispariția.

Firește, nu o să dispară că zic eu. O să dispară, în timp, ca orice modă idioată, tocmai strivit de ceea ce l-a și adus pe val: foamea de nou, foamea de consumism, foamea de nimic a omului recent.

Dar asta nu mă împiedică să-i doresc eu sucombarea și să i-o și cânt, zilnic, dacă poftesc, pe blogul de față. :) Opinia altuia e liberă ergo și opinia mea (împotriva) opiniei altuia e liberă.

Doamne feri să mă împotrivesc eu libertății de expresie - este Credința mea primă! Însă mă îndoiesc că ceea ce se petrece în genere pe fbk e EXPRESIE. :)

Vera spunea...

Dar încearcă să treci de fb, era doar un exemplu, pt că mie nu-mi plac discuţiile sterile, pur teoretice, fără aplicaţie. Ideea era să vezi dincolo de exemplu. Lasă-l naibii de fb. :))

Cristian SÎRB spunea...

Eu-s de acord, dar nu-l mai da exemplu, dacă vrei să trec peste. :) Numai că, pe de altă parte, cam despre asta e postarea mea.

brightie spunea...

unii dintre noi prefera sa inchida usi. e o chestiune de nevoie personala.