Ştiţi, odată întors acasă de la Viena, copleşit până în străfundurile fiinţei de fala încă neapusă a rămăşiţelor Imperiului habsburgic, parcă nu durează atât de mult până când reuşeşti să alungi din tine ca pe ceva rău dorinţa de a găsi şi în centrul oraşului tău (ori în Bucureşti) aceeaşi curăţenie, aceeaşi monumentalitate bine întreţinută, aceeaşi grijă vădită pentru ambient, arhitectură unitară, aceeaşi politeţe elegantă a semenilor. Nu ne comparăm noi cu austriecii, îţi spui, şi parcă aşa astâmperi un strop din zbuciumul interior, provocat de inevitabila nevoie de asemuire.Iar, dacă doriţi să gustaţi mai departe din veninul neputinţei mele, citiţi textul integral: Distanţa irecuperabilă
Foto: Bratislava, Institutul francez.
Alte fotografii (sau Cum să valorifici o capitală): Slovacia Senica, Skalica, BRATISLAVA …
În România reuşesc doar cei care, naturaliter, ar trebui să piardă. O ţară în care prostia, arivismul, crâncen, linguşirea râncedă şi nepotismul la sânge sunt criterii de promovare, o ţară în care funcţionează perfect doar contraselecţia şi antivaloarea ca nestrămutată politică socială, în care se exploatează la maximum doar imbecilitatea şi mitocănia, ei bine, acea ţară nu poate avea decât un destin minor, suicidar.
IOAN. F. POP - PROSTIA CA PARADIGMĂ, ID, NR 1/2008
În România reuşesc doar cei care, naturaliter, ar trebui să piardă. O ţară în care prostia, arivismul, crâncen, linguşirea râncedă şi nepotismul la sânge sunt criterii de promovare, o ţară în care funcţionează perfect doar contraselecţia şi antivaloarea ca nestrămutată politică socială, în care se exploatează la maximum doar imbecilitatea şi mitocănia, ei bine, acea ţară nu poate avea decât un destin minor, suicidar.
IOAN. F. POP - PROSTIA CA PARADIGMĂ, ID, NR 1/2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu