că mă plimbam într-un hol (fără acoperiş) de braţ cu un domn cu ochii roşii, cam ca pe bulevard, în relâche complet şi un pic de zeflemea, lipseau trăsurile, maşinile, lipseau alţi plimbăreţi, hohotele de rîs, şuşotelile sau foşnetul de haine care în genere trădează prezenţa oamenilor.
că din cînd în cînd cădeau coji de portocale uscate, oranj-negricioase, şi eu sau cine semăna cu mine spunea "ah, bine că nu-s de la flori, că am fi ştiut unde suntem".
că în chip demonstrativ şi ca să mă impresioneze, domnul cu ochii mai chema cîte o creatură din perete, dar o alunga degrabă, fiindcă nu îmi era pe plac.
da, şi am simţit în vis cum în loc să îmi iau zborul şi să îl las pe magician, şarlatan sau ce-o fi fost, ceva, poate să fie inima, poate să fie respiraţia, se făcea mai grea şi mai grea; şi mai curioasă.
aşa a rămas să ne plimbăm în continuare.
---------
Repede, la trezire, am pus mîna pe Sufletul romantic şi visul lui Beguin, că dacă e să interpretăm vise, aşa aş spune eu: acesta a fost un îndemn de cărturar cu metode noi, că doară viaţa noastră nu este un vis, dar trebuie să devină unul, şi sunt semne că va reuşi.

6 comentarii:
Coji de portocale.... 8->
foarte misto visasi, hiacinto, mai ca te invidiez.
eu am avut un vis erotic, asa ca-l pastrez pentru mine, ca doar am tot zis ca-s modesta:D
o fi fost sudor baiatu' :)
vic
ionuca, eu aş fi preferat portocalele :D
şi mare doamnă, vio >:D<
vic, se poate să fi fost!da' sudorii nu trebuie să poarte mască tot timpul?
pai, daca purta masca, nu mai avea ochii rosii. nu? sigur era un sudor imprudent. :)
O creatură din perete? Prezent!
Trimiteți un comentariu