What The Living Do*

Puțini sunt cei care ajung să ne cunoască cu adevărat. Murim și ne trezim că n-a știut nimeni cine am fost. Unii n-au răbdarea să-și cunoască apropiații ori apropiații lor n-au știut să li se înfățișeze - s-or fi exteriorizat cu șchiopăteli, le-o fi fost teamă să se dezvăluie.

Cel mai adesea, totuși, e din cauză că n-avem răbdare. Nerăbdarea ne ocupă mult timp, sunt telefoane de frecat până la înroșire, trebuie aerisită casa, vin oaspeții, trebuie serviți, avem de pregătit diverse pentru a doua zi, dormim, ne refacem sinapsele înfundate, avem reverii diurne, timp în care pierdem noțiunea timpului. Bem, mâncăm, înghițim, facem baie.

Suntem prizonierii propriilor fantasme. A-l cunoaște în profunzime pe celălalt ar însemna să-ți părăsești niște clipe fantasmele, proiecțiile, slăbit cum ești, muncit de ele.

Să-l vezi pe celălalt neatins, nealterat de fantomele trecutului tău - imagini, chipuri și gesturi suprapuse peste alte chipuri. Neputința de a mai repeta cu altcineva anumite cuvinte.

What you finally gave up. We want the spring to come and the winter to pass. We want

whoever to call or not call, a letter, a kiss—we want more and more and then more of it. (*Marie Howe)

O dă lui Putin - piticul complexat

Angela Marinescu - Subpoezie, Opere complete vol. 2, Ed. Charmides

M. Sorescu, Drumul

Al. Mușina/Opere, Vol.2

Ștefan Aug. Doinaș*

*111 cele mai frumoase poezii, Nemira

Casa melcului turbat

În casa unor melci, melc şi melciţă, gândurile de drum lung trebuie că se nasc în spirală - un fel de forma mentis dată de vârtecuşul domol înscris în cochilie. Drumul unui melc este aşternut, mai mult decât al oricărei alte vietăţi, sub semnul de neîncălcat al unei linii curbe care, nu se ştie clar, se apropie sau se depărtează de Centru. De aici, senzaţia de ezitare, de stagnare. E ca treaba cu paharul plin sau gol pe jumătate - fiecare suflet aşa cum îl vede. Nimeni nu ştie, însă, într-adevăr, cât de mult aleargă melcii la viaţa lor. Lipiţi, mucoşi, cu ferestrele cochiliei larg deschise.

Chivu

Se pune ploaia

Se pune ploaia, a câta oară astăzi?

Sigur că nu cu gândul ăsta începusem să scriu, voisem să ademenesc în litere foșnetul nou-nouț al ploii pe frunzele puține ale parcului himeric din curtea blocului, un scurt răgaz de liniște, prețioasă tăcere, șuierul cauciucurilor pe asfaltul umed și cam atât se poate auzi; stăruie în aer o anumită împăcare, ceva ce-aș închide bucuros în mine, ca să mă oblojească pe dinăuntru.

O poezie niciodată n-o s-o citești îndeajuns. O poezie n-o poți considera „citită” (ca în cazul unui roman, al unei proze scurte etc) odată ce ai încheiat lectura ultimului vers. Poezia nu are cantitate, are durată, și aia incertă. Durata ei nu coincide întotdeauna cu clipele dedicate lecturii. Poezia poate începe înainte de a te așterne la citit. Și se poate încheia mult după ce ai întors fila către următorul poem sau ai închis cartea.

Ruth*

„Ca smulse din cuib, picioarele ei brune stăteau uimite
În fața foamei reci din mine, zgribulite de căldura
Singurătății lor tot mai obositoare și temătoare cumva,
Deși nici un pericol nu exista; era doar cu sufletul în pragul primăverii (...).”
_____________
*Ruth și eu cel tînăr, din Alexandru Mușina, Opera poetică, vol. 1, ed. Tracus Arte

faire un rêve

Am făcut un vis aseară

Eram noi doi. Tu și el.

Sunt eu el pentru tine,

când mă povestești altora?

S.O.S d'un terrien en détresse*

Pourquoi je vis, pourquoi je meurs 

Pourquoi je ris, pourquoi je pleure 

Voici le S.O.S.

D'un terrien en détresse 

J'ai jamais eu les pieds sur Terre 

J'aim'rais mieux être un oiseau 

J'suis mal dans ma peau 

J'voudrais voir le monde à l'envers 

Si jamais c'était plus beau 

Plus beau vu d'en haut 

D'en haut 

J'ai toujours confondu la vie 

Avec les bandes dessinées 

J'ai comme des envies de métamorphose 

Je sens quelque chose 

Qui m'attire 

Qui m'attire 

Qui m'attire vers le haut 

Au grand loto de l'univers 

J'ai pas tiré l'bon numéro 

J'suis mal dans ma peau 

J'ai pas envie d'être un robot 

Métro boulot dodo 

Pourquoi je vis, pourquoi je meurs 

Pourquoi je crie, pourquoi je pleure 

Je crois capter des ondes 

Venues d'un autre monde 

J'ai jamais eu les pieds sur Terre 

J'aim'rais mieux être un oiseau 

J'suis mal dans ma peau 

J'voudrais voir le monde à l'envers 

J'aim'rais mieux être un oiseau 

Dodo l'enfant do.

_________________

*Daniel Balavoine

https://youtu.be/0tcuEuQZAQo

Benjamin Fundoianu - Herța și alte priveliști

Fotopoezie de P. Stoica

Petre Stoica* - cules de M. Chivu

Citesc poemele timișeanului Petre Stoica, în “culegerea” lui Marius Chivu. Și mă enervez. Lăudabilă inițiativa de recuperare și repunere în circulație a operei lui Stoica, nimic de zis. Însă nu-s multe poeziile care să nu fi fost tipărite cu greșeli de literă. Litere-n plus, litere-n minus, litere schimbate cu alte litere. E.g.:

“Caii galopează spre mine,

se adună înspumați

la poartă poemului.”

Ar fi fost poarta poemului..., așa cum apare mai spre final:

“Stau la poarta poemului.”

În poezie, o astfel de eroare contează enorm. Face cât un vers întreg scris greșit. Alterează iremediabil înțelesul. Trag nădejde că nu Chivu a redactat-corectat textele, deși el făcând selecția din mai multe volume (unele, ediții rare) mai mult ca sigur că le-a și transcris în format electronic pentru editură. E.g.:

“apar bărci roșii în cari

că ască (!) lei cu boturi de foc”

Mici neglijențe de acest fel am găsit de curând și în Rock Springs, tradusă de același (tălmăcirea lui nu m-a dat deloc pe spate). Fraza lui Ford e limpede, nu prea difici de urmărit, doar norul fumului de marijuana te-ar putea face să scapi punctuația din mână sau să traduci smart ass prin “cur deștept”...

Ca să fiu cinstit, toate volumele de la Black Button sunt “viciate” de typos. Par date tiparului de urgență, orbește. În ciuda “condițiilor grafice deosebite” și a stilului minimalist în care apar (de altfel, pe gustul meu!).

_______

* Petre Stoica, Singurătatea noblețele ei, ed. Cartier

Poem

Peste acest nisip

Pustiu imens și înfricoșător,

În loc de boabe de nisip

Stau unul lîngă altul milioane de oameni

Care au toți același chip.

Peste acest nisip trece din cînd în cînd

Cîte-o cămilă foarte mare

Care o ia de cîteva ori pe cocoașă

Și-apoi dispare.

Pustiu imens și înfricoșător,

Dacă ar rătăci în el neîncetat

Vreme de patruzeci de ani

Nici un popor n-ar putea fi salvat.

Ileana MĂLĂNCIOU - Urcarea muntelui, ed. Corint, 2007

Evaziuni nefiscalizate

Într-o zi, la un număr oarecare de ani împliniți, am să fug încet, am să mă retrag undeva, neștiut de nimeni, am aleg să trăiesc în pustnicie. La Ineu, ar fi suficient de departe, suficient de izolat?

Mă paște dezamăgirea, or iarba trupului meu nu-i îndeajuns de grasă pentru a ține saț cum s-ar cuveni dezamăgirii ce mă paște fără odihnă.

Citesc poezii, haide că merge - am ajuns la p. 50.

Mă surprind, câteodată, dorindu-mi să sufăr - ca pedeapsă, dar și pentru că, paradoxal, în miezul suferinței gândirea mi se ascute. Devin mai „inteligent” în prostia fixistă a suferinței mele.

Să-mi cer iertare de la mine însumi și să pornesc mai departe. Să fac terapie cu vulpile, cu ciutele ce rod puținii pomi plantați de mâna mea.

Să las în urmă un zid de caiete, tencuit artizanal, de mâna mea.

„Să am un loc anume unde să plâng dacă se poate

 Cu capul sprijinit în palme și nimenea să nu mă știe.”

(Ileana Mălăncioiu - Linia vieții) 

Felul în care stăruința se întâlnește cu împlinirea ei. De neuitat, totuși, și neîntâlnirile, așteptările zadarnice de altădată, uitările umilitoare, nefăptuirea tensionantă, cu ochii pe ceas. 

Somn

"Dorm de două zile. m-am trezit degeaba.
e tot azi." 

Ioan Es. Pop - Unelte de dormit

Amintire din copilărie*

amintire din copilărie

noaptea târziu, și cu ochii măriți, ascultând

sunetul ploii în curtea mică din spate,

și știind că a trecut totul - fără puntința întoarcerii

în vremea curții de piatră - și când așteptam

pașii lui zvâcniți, grei - mergea întotdeauna

foarte repede - și pe urmă poarta scârțâind

și mai trecuse o zi - și puteam să adorm,

venise acasă. cu ochii deschiși, regăsind

simțământul de ușurare - dar și spaimă, așa cum

se luminează a ploaie, și e lumina lividă.

ușurare - s-a întors acasă. eu am acum

mai mult decât dublul vârstei lui, și nu l-am văzut niciodată

altfel decât fiind mult mai mare - și mai înalt

și mai împlinit decât nedesăvârșirile mele.

și acum eu aș putea să fi fost tatăl lui,

și îl știu, cu viața lui terminată, împlinită,

așa cum mi-aș ști un copil pe care nu-l mai pot în nici un fel ajuta,

și uneori - rar, sigur - mă regăsesc noaptea cu ochii deschiși

cu spaima de atunci. plouă și e târziu, și încă

el n-a venit.

___________________

*Mircea Ivănescu - versuri, Humanitas, 2014, ediție îngrijită de Al. Cistelecan.

32 august

A fost odată o zi de treizeci și doi ale lui august. Ziua când ácele ceasurilor din casele noastre, ale fiecăruia dintre noi, au stat, oprindu-se din rotirea bezmetică. Ridurile caligrafiau graffiti-ul tinerețe pe chipurile mature, de treizeci plus. Pentru un timp, scurt timp, ridurile au stat și ele, așa cum le-a surprins treizeci și doi ale lui august, suspendate, oprindu-se odată cu ceasurile.

Cu toamna-n suflet

Septembrie e mai mereu o lună mustind de un PMS universal, bi&unisexual. Cea mai sălcie şi mai îndelungată menstruaţie din an. Prietenii cu care te-ai jucat toată vara în nisipul chat-ului, în satul (chat-ul?) bunicilor, se întorc pe la casele lor, în şcolile lor. Vara abia stinsă ne pare acum o imposibilă iubire veroneză. Şi atunci, ți se întâmplă că urăşti septembrie cu toată puterea, din tot sufletul, cu toată dragostea. Respingi toamna ca pe unica vinovată pentru ceea ce ţi s-a refuzat trăirii. Pentru toate debuturile, vătămătoare de narcisism, pe care le implică (cursuri, job-uri, naşteri, maturizări bruşte). Şi dânsa, afabilă, mai că te sprijină, s-ar zice, să n-o îndrăgeşti. Cu ploi interminabile cu neîntrecuta sa pricepere de a estompa culorile şi contururile de a spăla din praful drumului urmele tălpilor voastre arse tălpile tale asprearse adâncindu-se cu un foşnet între coapsele mele. Cât să rămâi o vreme lacustru, fără umbră (nur noch ein Schatten seiner selbst), singur cu tine însuţi, într-o meditaţie impusă, forţată. Din care poți și să ieşi, dar abia în octombrie, direct în vara indiană - momentul când primeşti cu adevărat toamna în suflet.