În casa unor melci, melc şi melciţă, gândurile de drum lung trebuie că se nasc în spirală - un fel de forma mentis dată de vârtecuşul domol înscris în cochilie. Drumul unui melc este aşternut, mai mult decât al oricărei alte vietăţi, sub semnul de neîncălcat al unei linii curbe care, nu se ştie clar, se apropie sau se depărtează de Centru. De aici, senzaţia de ezitare, de stagnare. E ca treaba cu paharul plin sau gol pe jumătate - fiecare suflet aşa cum îl vede. Nimeni nu ştie, însă, într-adevăr, cât de mult aleargă melcii la viaţa lor. Lipiţi, mucoşi, cu ferestrele cochiliei larg deschise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu