Cu privire la rostul (pe care eu încă nu-l văd al) unui festival de literatură, gândesc alături de Proust că „pe scriitori nu trebuie să-i cunoști decât din cărțile lor” (La umbra fetelor în floare).
Pe Radu Vancu l-am „cunoscut” când și-a lansat Transparența, la Humanitas - Timișoara. Radu Vancu, cu felul său histrionic de a cuvânta, m-a sedus. Cartea lui, nu! În ciuda eforturilor depuse ca să trec, în căutarea „filonului”, de jumătatea numărului total de pagini.
Ca urmare, întreb: cui folosește întâlnirea cu scriitorii? Probabil că mai cu seamă literatelor ațâțate, cu suflet isteric-virginal, captive într-un labirintic dix-neuvième siècle emoțional. Orice carte-i mai frumoasă, nu-i așa, odată ce i-ai privit autorul în ochi. Mai mult, un autor ce ți-a adresat direct, cândva, prețiosu-i cuvânt ești mai înclinată să crezi, cu creierul tău mic, resituat inghinal, că produce numai capodopere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu