Orice Cărturești ce se respectă are măcar un gardian.
Mă uit la cărți, noile apariții sau unele mai vechi, el se uită împreună cu mine, se uită la mine cum mă uit la ele și, de la un moment încolo, amândoi ne uităm la mine - îmi dă senzația că mă sufoc și gesturile de potențial cumpărător îmi devin nefirești, mecanice, largi, ca să poată observa gardianul cum țin în mână cărțile alese pentru a le plăti - le țin la vedere, nu le fur.
Îmi caut cu mare precauție telefonul în buzunare, nu care cumva să creadă că vreau să bag cărțile acolo, e ca și cum am juca amândoi într-un film american, prost, de acțiune. Cu teama că dacă fac gesturi bruște, el mă va insulta pe loc sau mă va împroșca cu cerneală ieftină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu