Lupta mea este genul de carte ce lasă o perdea de liniște în urma (lecturii) ei, Lasă liniștea să cadă, dintre toate potențialele consecințe. Nu scandalul, nu oroarea, nu dezaprobarea sau oprobriul general (cum se temuse scriitorul).
Lupta mea nu e foarte îngăduitoare cu comentariile post-factum, iar ceea ce scriu eu aici sunt numai niște senzații, nu interpretări, nu recenzie sau critică literară (n-aș avea cum să mă-nham la așa ceva, n-am pregătirea necesară).
Îmi pare că, ușor-ușor, sinceritatea - în romane - a căpătat o valoare literară în sine. Valoarea asta o aveau, să zicem, metaforele - pe vremea lui Proust. Ori, dacă nu „valoare”, atunci „însemnătate”.
