Fac orice ca să nu fac nimic. Fac orice altceva decât ar trebui. Mă risipesc în mici îndeletniciri ce nu-s făptuiri propriu-zise. Și care amână ceea ce s-ar cuveni să fac. Ce anume „s-ar cuveni” să fac - nu știu. Altceva! Ceva semnificativ, cu urmări memorabile-n timp. Ceva din care să-mi pot extrage nutrienți mai încolo, în sezonul pustiu. Un rând scris, o revizuire de text, un mix, pus la cale cu drag și patimă.
*
Am început să-ndur aproape religios scurtele clipe de foame dinaintea meselor - un sentiment dietetic, o penitență medic(in)ală. Prelungind senzația de foame, amânând ora mesei, am impresia asta magică că fac să scadă, fără efort fizic, osânza adunată în jurul mijlocului.
*
În notațiile personale, ai zice că am un ego de copil de grădiniță/clase primare. Fără a fi binecuvântat cu imaginația vârstei respective. Imaginația mea are mereu nevoie de infuzia de real. E ancorată în real. Pornește neapărat de la realitate. Nu-i o imaginație astronomică, ci microscopică, obsedată de detaliu, exagerarea amănuntelor până la disoluție. Un big bang pe invers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu