Singura zi în care încrederea în mine însumi urcă până la cote normale este cea în care mă tund (și, poate, ziua ce-i urmează). Nu durează, dar urcă. Și sunt bine așa, tuns, plimbându-mă fără rost, până trece efectul și-mi trebuie, apoi, alt stimulent.
Lumina stranie, dinaintea ploii. Aer încărcat de galben, aer gălbui, gălbenuș. Aerul e lapte de pasăre. Dacă pasărea s-ar apuca să „dea” lapte, l-ar face din ouă moi, nefierte.
Soarele a apus, aerul s-a încărcat de lumină, mult după apusul soarelui, citim ca-n palmă.
Plouă necontenit de niște ore, ne-am trezit cu ploaia (așteptată), aerul - mai respirabil. Ploaia ce mântuiește, estompând (și) zgomotul făcut de mașini.
Ce este de preferat: un rom posibil contrafăcut sau o țuică „naturală” de prune? Se spune, mai ales, țuică de prună. Un semn de adorație cvasi-religioasă. Pruna abundenței. Înmulțirea țuicii. Căci n-ai cum să faci țuică dintr-una bucată prună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu