Parfumul teilor inundă încăperile, poftit să intre nestingherit împreună cu noaptea prin plasa ferestrelor. Nu rup nici o singură floare, le invit în casă în chip de mireasmă, repede absorbită-n paginile însetate de lectură ale cărților, în frunzele plantelor de apartament care nu sunt tei.
Sunt Milica, mama lui, noi râdem când îi aflăm numele, el doar își lăbărțează stânjenit ditamai gura. Are mutra unui câine de cauciuc, lovit des în fund cu vârful bocancului, e zeflemitor din fire, ca orice fiu de militar strămutat în Ineu, e neam de gâscă, deci.
Mirosul de tei, în perii nasului. Oftatul și bubuitul regăsit al inimii. Un stil de viață la care sunt convins că am dreptul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu