Când sunt întrebat (nu atât de adesea precum mi-aș dori) cemaifaci, sunt tot mai tentat să răspund chiar te interesează? vrei să știi? Ești pregătit să asculți ce am de zis? Pregătit să-mi oferi răspunsuri la întrebările pe care, hm, poate (ți) le-aș pune?
Sau întrebi numai ca să-ți oferi ție o consolare, că ți-ai făcut datoria de ființă omenească pe ziua aia?
O întrebare bine plasată, pusă la timp omului rătăcit în vâltoarea sa interioară, ar putea face, ce-i drept, minuni, concurând chiar și cu un răspuns revelator. Poate echivala cu ascultarea ori, cum spuneam, cu răspunsul la respectiva întrebare. Răspuns ce, astfel, nu mai e necesar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu