Ascult cu inima strânsă tocurile pocnind pe treptele blocului, râsetele ce se scurg pe sub ferestre, tot ceea ce-mi rămâne inaccesibil din viața altora mă face curios și mă insultă.
Mă aduc în pragul crizei de nervi: ambalările automobilelor ce staționează; sunetul sirenei de ambulanță, auzit chiar și-n depărtare; țipetele de copii care cer ceva (nu și ale celor care se joacă - cu toate că și alea-s stridente, venite de departe, mă liniștesc); ușa de la intrarea-n bloc, fiindcă mă simt constrâns să-i văd, să-i surprind pe toți cei care intră și ies, de parcă întreg blocul ar fi numai casa mea.
Dacă plouă, și plouă!, fetele își amână chicotelile de sub ferestre, lumea trece tăcută și grăbită. Luni începe școala, iar pensionărimea-i mai puțin gălăgioasă, când afară vremea e ostilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu