E doar un dialog, și încă unul incomplet. Monoloage paralele ce uneori se mai și intersectează. Multe omisiuni voite, treceri abrupte, orbiri, prefăcătorie, ipocrizie care - în absența unui chip - poate trece neobservată, dar și o bună dispoziție clinică (gândită & controlată până-n cel mai mic amănunt): uite ce bine-s eu când tu, pesemne, suferi!
Exagerat de multe „zâmbete” punctează respectivul dialog, acele semne - puncte și paranteze ce țin locul unui surâs „pe bune” sau unor hohote sonore (despre care nu vom afla niciodată cât sunt de reale, dublate sau adeverite de reacții anatomice, mimică, mușchi ai feței lățind chipul într-un zâmbet, cascada hohotului pornind, sincer, din gâtlej). Nu vom afla niciodată dacă-și depășesc vreodată condiția lor de semne, dacă sunt dovezile unui amuzament onest (nu chinuit, nu jucat, nu complezent, nu răsărit dintr-o politețe înspăimântătoare, ecoul al distanței - la propriu și la figurat).
Echilibristica sensibilă a așternerii unor cuvinte bine strunite - nu cumva să conțină-n ele mai mult decât și-ar dori autorul lor. Controlate la sânge. Small talk - te agăți de el ca înecatul de algele marine.
Dialoguri care, dintr-o direcție, sunt capodopere de neutralitate și autostăpânire, iar din cealaltă - tatonări și disponibilitate în pragul servilismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu