Alte definiții ale lașității

Duminica - ziua în care religia personală te invită la a nu mișca un deget. Totuși, eu mișc, cu degetele mâinii drepte, stiloul.

Aș putea da lecții despre cum să fii un laș. Aș sfătui cu aplomb pe alții despre cum să treacă la fapte pe care eu însumi nu le-aș făptui. Nu fac ceea ce predic. Nu fac ceea ce eu sunt. Dar mă descurc în a-i învăța pe alții. Nu c-aș fi vreun pedagog (am fost), psiholog, nici șarlatan, șaman ghicitor în suflete. Sunt câte puțin din fiecare.

Cantitatea de cărți asimilate îmi dă puteri, îmi echilibrează eul, nu mă lasă pradă prăbușirii; nu mă scufund. Ceea ce știu, ceea ce am citit mă ține la suprafață, îmi oferă doza minimă de împăcare cu sine de care e nevoie (e suficientă) pentru a supraviețui unui impact.

Am citit și am uitat. Dar, vorba aia, n-am uitat degeaba...

Tomorrow is another gay

În fiecare zi, mi-am propus să fac mâine o treabă pe care, după cinci zile trecute, n-am mai făcut-o. Amânată până-n buza dezastrului. Felul meu de a răspunde „trudei” pe care-i musai s-o depun pentru a-mi asigura un oarece trai.

Felul meu de a mă minți asupra unei libertăți câștigate într-un loc îngust, „marea libertate” de a amâna ceea ce oricum voi fi nevoit să fac în cele din urmă. O libertate de curvă, de escortă.

Alegi cu cine să ți-o tragi, dar tot din asta trăiești. Selectarea atentă a clienților nu conferă o ținută aleasă ocupației de curvă.

Dușmanul techno

Din experiența mea de patriarh local al muzicii electronice, am desprins concluzia că cel mai mare dușman al techno-ului nu e dnbass-ul, ci cuplarea și apoi căsătoria!

Din câți “membri” ai Ineu Raving Society (titulatura asta-i inventată pe loc) ne-au “părăsit” fără întoarcere de-a lungul anilor, majoritatea au făcut-o din cauza orbirii lor pentru cine știe ce femeie sau bărbat care nici măcar nu gusta muzică electronică (dar care a avut grijă să le impună și lor să n-o mai facă).

Ce sens are, ca raver (sau meloman), să te cuplezi cu cineva care nu-ți ascultă muzica și, pe lângă asta, te manipulează să renunți și tu? N-are nici un sens. Mai repede aș renunța la carnea de porc decât la techno.

Nici o persoană de pe lumea asta nu merită să te dezici de muzica ta dragă pentru (a o păstra pe) ea! 

Din moment ce ea ți-o cere sau simți tu nevoia să te dezici de muzică pentru a-i face ei un hatâr, înseamnă că, din start, respectiva alegere amoroasă a fost o eroare. 

Muzica e doar una dintr-o serie de alte renunțări pe care, treptat, ți le va pretinde. Cum ar veni, îți meriți soarta.

Jurnal de lecturi

„Ei îi plăceau așa, virili și puternici, pentru că credea că o femeie adevărată strălucește numai în lumina unui bărbat în stare s-o omoare.”

(Gustavo Dessal - Operațiunea Afrodita și alte povestiri, RAO)

Camere de hotel

Mi-ar fi plăcut să fi avut inspirația de a nota, idee absurdă, numerele camerelor de hotel & pensiune în care am stat. Poate aș fi ghicit în ele un mesaj, o însemnătate ascunsă, un sens, o explicație (pentru ce a fost după).

Camerele de hotel în care m-am claustrat până la înfometare, cu al căror aer închis, consumat, m-am narcotizat; camere promiscue, complet străine, impersonale, urâte sau de nereținut, dar păstrând într-însele trăiri cât pentru o viață de om. Viața în câteva zeci de ore, comprimată, precipitată.

Scrisori în sân

Sunt mândru că n-am păzit nimic din ce am fost pus să păzesc. Mai ales, patria.

Scrisorile - cele citite, cele încă nedesfăcute - purtate-n sân, pe sub hainele cenușii, dar nu pe piele, să nu se șteargă scrisul. Scriam febril, mila de sine îmi era muză, drog, nebunia din care țâșnea trebuința scrisului. Scriam pe fragmente, când apucam, când mă apuca. Scriam foarte mult, incontinent, cu spor, când eram pus de pază (patriei).

BlackButtonBooks - inițiative editoriale lăudabile + traduceri de căcat

Editura Black Button Books e o fuziune de „coolețe” cu traduceri și tipar neglijente. Iată doar câteva exemple, situate între comic homeric și scandalos, dintr-o Freeman's (probabil, aia despre familie):

• „După ce-i spun fiicei noastre să se pregătească, mă duc în camera doarme unde bebelușul.” (p. 24)
• „Nu voia să ajungă un invalid, ura lipsa de imobilitate.” (p. 20)
• „(...) asupra felului în care trecutul permeează (sic!) construcția socială îi amenința familie (sic!) în ambele state.” (p. 12)

Mărturisesc că, deși mă atrage aproape orice nouă apariție la BBB, mi-e întotdeauna groază să o cumpăr, tocmai din cauză că greșelile de culegere, de scriere (comise de traducător) sau de traducere (idem) au deveni regula editurii.

Eu pot înțelege că traducerea și corectura se plătesc prost în România, dar îți rămâne mereu opțiunea de a te ocupa cu altceva - să crești capre, să te bagi la o corporație, să fii paznic de noapte...

Cum să urască „lipsa de imobilitate”? Și, pe de altă, parte, tu când ai „permeeat” ultima oară?

M. Sorescu, Drumul

Feliz gravidad

Fetele râdeau, prietenii râdeau, a trecut o viață de atunci, am rămas însărcinați cu duhul, am murit, am ieșit des în oraș, am fost la câmp pentru a recolta, am rămas acasă, iar tatăl m-a prins și mi-a spus că îi face impresia că mă strecor afară din casă încât să nu fiu văzut de el. Ca și cum aș fugi. Asta și făceam! Major, 20 de ani împliniți și trecuți, fugeam în treaba mea, în umblăturile mele, înainte să apuce el să-mi dea altă treabă.

Casa se ruina, trăiam la comun ca-n șatră, banii erau puțini, iar eu aș fi vrut să plec departe și pentru totdeauna. Toate iubitele părăsiseră orașul.

Vecina cea de haină

Vecinii tembeli sau înapoiați de alături împreună cu care eu trăiesc prin zidul de care-mi sprijin ceafa când citesc iar ei ușa de la budă ce răsună a ușă de cocină șubredă făcută din resturi găsite prin curtea din spate când e trântită are mai multe puncte de contact cu tocul cu zidul care se ating între ele pe rând rupere toacă ascultă pe repetare o piesă cu ritm de regheton puțin îmi pasă că nu se scrie așa se scrie că sunt înapoiați tembeli tușesc de la țigările pe care le fumează-n casă căci dacă fumezi la fereastră te poți păcăli că tot fumul va merge afară și nu pute nu te împuți oh dar te împuți iese putoarea fumului înghițit prin transpirația cu care mânjești patul și prosopul de față din baie și bate și bate... Pauză, stop, din nou aceeași piesă, același ritm. Când aș crede că s-a terminat, începe de la capăt. Uite, acum e gata. Tăcere. Bum-tictic, bum-tictic.

Scrii recenzii, povestind cartea

Dona Tartt și-un mister din campus cunoscut acum de toată lumea - căci e dezvăluit pe coperta a 4-a și-n „recenzia” unei proaste cu blog. Toată lumea face - sub pretextul „recenzării” - rezumatul cărților citite! Istoria secretă - un roman găsit la băcănie - l-aș fi început chiar în seara asta.

Mai târziu: pe final, însă, romanul se fâsâie.