Am sorbit pofticios al patrulea volum din seria Lupta mea, epopeea hiperpersonală a lui Karl Ove Knausgård. Probabil că acest al patrulea a curs în mine, prin ochii & mintea mea, mai lin ca oricare din precedentele trei. O scriitură de cristal! Fiecare literă, la locul ei. Nici o îngăduință pentru sine. Nici o înfloritură. Nicio digresiune de pseudo-filosof, cum îi mai apucă pe unii romancieri demiurgici, cărora li se pare că știu dinainte totul, de la facerea lumii până-n prezent. Incorectitudine câtă-ncape.
Succesul enorm al lui KOK îmi devine oarecum explicabil. Totuși, Lupta mea nu-i pentru oricine. Domnișoarele țâfnoase, nevrotice, histrionii, bigoții, amatorii de îmbârligătură literară, esteții și pedanții n-au ce căuta cu romanele astea în mâini. Sau poate că succesul lui KOK e strâns legat de obișnuințele occidentale. Nu văd multe fete fosforizate de pe la noi, nici băieți binecrescuți mioritici, care să guste fără rețineri confesiunile incomode ale lui KOK. Văd schimonoseli de dezgust, în schimb, dezaprobare, spălături cu agheasmă post-lectură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu