Premiul pentru răbdarea de a fi trecut de primele două volume(?) ale “romanului” 2666 și de a nu fi abandonat (cum intenționasem) este volumul al treilea (respectiv, partea a cincea a cărții)! Cartea poate fi văzută și ca omagiu adus suprarealiștilor (nu realismului magic!), mai ales suprarealismului rusesc & teatrului absurdului.
Odată scuturându-te de rigiditatea de cititor de literatură “serioasă”, te lași pradă jocului practicat de Bolaño și obții niscaiva bucurie. Totul e fără sens. Totul poate avea sensuri multiple & contradictorii. Copertele “a patra” ce te amenință, storc lacrimi și te pregătesc pentru nu știu ce roman tragic, epopeic nu fac decât să te deruteze și să-ți aștearnă așteptări greșite din care nu scapi până ajungi la, cum spuneam, volumul al treilea (conform soluției de tipar aleasă de editura Univers).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu