Copilul își caută neîntrerupt mama, de care a fost „brutal” despărțit - printre altele și prin „intervenția” tatălui (de fapt, prin descoperirea „cruntei” realități că mama sa aparține și tatălui). Unde anume o caută (nu neapărat la adresa corectă): în curiozitatea față de sexualitate, în conținutul și efectele acestei curiozități, repetitivitatea ei, promiscuitatea, capacitatea sexualității de a supraviețui și de a se reface iar și iar (niciodată satisfăcută pe deplin) - cu alte persoane.
Oamenii trec, sexualitatea rămâne. Pesemne că sexualitatea n-ar mai funcționa, pierzându-și fascinanta latură perversă, din clipa în care, ipotetic zicând, s-ar putea întâmpla cu adevărat să ne regăsim mama și să pătrundem din nou în cercul proteguitor al pierdutei armonii cu ea.
Dorința insațiabilă pentru mereu un altul, pentru că nici un Altul nu este (ca) mama, în nici un altul nu aflăm toate răspunsurile în a căror căutare porniserăm în acea zi când am realizat că mama nu va fi niciodată (nu în modul imaginat de noi) a noastră.
În spatele neostoitei căutări, a nestinsei curiozități = a afla ce se petrece cu adevărat într-atât de fantastic în timpul actului sexual încât s-o determine pe mamă să tânjească la repetarea acest act, să-l accepte și, în plus, să-l prefere pe tată pentru asta, în detrimentul nostru. Iar noi, constrânși să scotocim după răspunsurile neprimite în cu totul altă parte, în alte persoane - niște străini care, la rându-le, rătăcesc căutând același lucru.
